Cineplexx te trimite la premiera mondială “Furios şi Iute X” de la ROMA
A mai rămas doar o lună până când cel mai aşteptat film al sezonului, “Furios şi Iute X”, va ajunge în exclusivitate pe marile ecrane din ţară, iar lanţul de cinematografe Cineplexx calcă acceleraţia şi le oferă fanilor ocazia unică de a vedea filmul în premieră mondială alături de actorii preferaţi, la Roma, cu o săptămână înainte de lansarea internaţională.
Începând de miercuri, 19 aprilie, Cineplexx, în parteneriat cu distribuitorul filmului RoImage 2000, dă startul înscrierilor la campania „Câştigă 2 bilete la premiera mondială Furios şi Iute X de la Roma”. Spectatorii nerăbdători sunt invitaţi să achiziţioneze bilete în avans, valabile la oricare dintre cinematografele Cineplexx din reţea – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare şi Târgu-Mureş – şi să se înscrie apoi pe site-ul cineplexx.ro la campania care îi poate trimite direct la film alături de Vin Diesel, Michelle Rodriguez, Charlize Theron, Jason Statham şi ceilalţi actori din super-producţie.
Până pe 3 mai, spectatorii Cineplexx care îşi cumpără bilete în avans la filmul „Furios şi Iute X” pot înscrie codul unic al biletului pe site, în pagina de campanie de la rubrica „De neratat” accesând linkul de formular. Fiecare bilet înseamnă o şansa de a câştiga, iar fiecare participant are posibilitatea de a înscrie mai multe bilete. La finalul campaniei, un cinefil norocos va fi recompensat cu o invitaţie dublă, plus cazare şi transport asigurate conform regulamentului.
Comunicat furnizat şi asumat de CINEPLEXX ROMANIA SRL
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17626