Comisia Europeană premiază Social Innovation Solutions pentru promovarea spiritului antreprenorial
Social Innovation Solutions, organizaţie activă în sustenabilitate şi educaţie antreprenorială, a câştigat marele premiu pentru promovarea spiritului antreprenorial din partea Comisiei Europene în cadrul evenimentului „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene” desfăşurat cu ocazia săptămânii europene dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii, ce a avut loc la Bilbao, Spania.
Future Makers, program educaţional şi de incubare antreprenorială dezvoltat de Social Innovation Solutions, care sprijină anual peste 50 de start-up-uri iniţiate de tineri antreprenori din şase ţări din Europa Centrală şi de Est, a fost desemnat cel mai bun proiect european de promovare a spiritului antreprenorial în cadrul competiţiei Comisiei Europene „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene” (EEPA), ediţia 2023. Future Makers a primit această recunoaştere în cadrul concursului „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene” (EEPA), organizat de Comisia Europeană, ediţia 2023.
Prin această iniţiativă, Comisia Europeană, prin DG Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri, doreşte să recunoască iniţiativele care facilitează mediul de business, în special prin recunoaşterea importanţei antreprenoriatului. Competiţia identifică şi recunoaşte cei mai de succes promotori ai antreprenoriatului în Europa, cele mai bune politici şi practici antreprenoriale, sporesc conştientizarea valorii adăugate de antreprenoriat, încurajează şi inspiră potenţialii antreprenori.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de LION COMMUNICATION SERVICES
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18643