Concertul Extraordinar ARMONIILE SPERANŢEI, ediţia a IV-a, 14 dec 2024, la Opera Naţională Bucureşti

Concertul Extraordinar ARMONIILE SPERANŢEI, ediţia a IV-a, susţinut de Orchestra Medicilor “Dr. Ermil Nichifor” din Bucureşti şi Corul Naţional Român în sprijinul bolnavilor de cancer, va avea loc pe 14 decembrie 2024, la Opera Naţională Bucureşti, începând cu ora 19:00. La această ediţie, Conce

Concertul Extraordinar ARMONIILE SPERANŢEI, ediţia a IV-a, susţinut de Orchestra Medicilor “Dr. Ermil Nichifor” din Bucureşti şi Corul Naţional Român în sprijinul bolnavilor de cancer, va avea loc pe 14 decembrie 2024, la Opera Naţională Bucureşti, începând cu ora 19:00.

La această ediţie, Concertul Extraordinar susţinut de Orchestra Medicilor “Dr. Ermil Nichifor” din Bucureşti şi Corul Naţional Român va include piese din repertoriul clasic semnate de Giuseppe Verdi, Charles Gounod, Frederic Chopin, Johannes Brahms, Ciprian Porumbescu, Carl Orff ş.a.. Pe scena Operei Naţionale se va afla şi celebrul flautist Ionuţ Ştefănescu. De asemenea, un grup de copii extrem de talentaţi se va alătura Orchestrei Medicilor “Dr. Ermil Nichifor” la cea de-a 70-a aniversare a sa, ca simbol al continuităţii artistice şi al preocupării de a transmite generaţiilor următoare valorile înalte ale carităţii şi compasiunii: Maria Sofia Burcă (pian), David Ivaşcu (saxofon), Mara Antonia Burcă (pian), Gheorghe Matei (trompetă).

”ARMONIILE SPERANŢEI reprezintă pentru medicii muzicieni nu doar un eveniment cultural pe care ne-am dori să-l transformăm într-o întâlnire tradiţională cu publicul, ci şi un mesaj al profesioniştilor din domeniu către societatea civilă, acela de a practica mai des empatia, compasiunea şi de a întinde o mână semenilor aflaţi la nevoie. Cea de-a patra ediţie este cu atât mai specială pentru noi cu cât anul acesta Orchestra Medicilor “Dr. Ermil Nichifor” din Bucureşti a împlinit 70 de ani şi a adunat de-a lungul timpului atât un repertoriu impresionant, cât şi un palmares remarcabil de prezenţe pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii”, spune Col. Dr. Remus Nica, directorul evenimentului.

Comunicat publicat si furnizat de Fabrica de PR

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20565

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici