Controversa sediilor fixe – va schimba CJUE abordarea autorităţilor fiscale?

Sediul fix generat de o companie nerezidentă are implicaţii importante din perspectiva TVA, întrucât schimbă regulile jocului în ceea ce priveşte locul unde se plăteşte TVA, respectiv persoana căreia îi revine această obligaţie de plată.

Pe fondul unei legislaţii interpretabile şi a unei jurisprudenţe a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care nu a trasat într-o manieră clară criteriile de stabilire a sediului fix în cauzele judecate până acum, problema sediilor fixe creează controverse în cadrul inspecţiilor fiscale, generând incertitudine şi obligaţii de plată TVA suplimentare pentru companii.

Conform regulilor generale în materie de TVA, serviciile prestate către o persoană impozabilă sunt impozitate în ţara în care beneficiarul îşi are sediul activităţii economice sau un sediu fix către care se furnizează serviciile în cauză. Dacă stabilirea sediului activităţii economice este destul de simplă, identificarea situaţiilor în care o companie dispune de un sediu fix presupune o analiză mai detaliată şi evaluarea mai multor criterii. Potrivit legislaţiei, un nerezident generează un sediu fix atunci când dispune în România de resurse umane şi tehnice prin care poate desfăşura în mod regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii. Nu este însă clar definit conceptul de livrări sau prestări regulate şi nici modalitatea prin care nerezidentul trebuie să dispună de resursele tehnice şi umane. Implicit, interpretarea autorităţilor poate fi mai restrictivă sau mai extinsă, iar de cele mai multe ori se ajunge până la faza de litigiu.

Comunicat de presă furnizat şi asumat de Mazars Consulting SRL

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=16125