Ferma piscicolă Oaşa – un pas important în dezvoltarea pisciculturii moderne din România
Cooperativa Agricolă Păstrăvul din Ţara Ta anunţă lansarea proiectului Ferma Piscicolă Oaşa. Situată la altitudinea de 1.400 de metri în Munţii Şureanu, la limita dintre judeţele Sibiu şi Alba, pe celebrul traseu Transalpina, Ferma Piscicolă Oaşa reprezintă un proiect de amploare pentru România, ce îşi propune să transforme industria piscicolă din ţară. Proiectul respectă toate condiţiile de mediu şi va avea o capacitate anuală în primii ani de 360 de tone, urmând ca în următorii ani să se extindă la 1000 de tone, ceea ce va însemna creşterea producţiei de păstrăv a României cu 25%.
Proiectul Oaşa, prima fermă piscicolă a Cooperativei, este finanţat prin intermediul POPAM (Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime), investiţia ridicându-se la 2 milioane de euro. Prin acest proiect Cooperativa îşi propune să creeze cel mai mare proiect de creştere a păstrăvului în lacuri artificiale din România, menţinând în acelaşi timp cele mai înalte standarde de protecţie a mediului.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de PASTRAVUL DIN TARA TA COOPERATIVA AGRICOLA
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18334