Cum descoperi viciile ascunse ale clădirilor?
Achiziţionarea unui apartament este întotdeauna un prilej de emoţii şi bucurie, mai ales pentru cei care intenţionează să locuiască în el. Dar se întâmplă frecvent ca, într-un timp relativ scurt, proprietarii să descopere neajunsurile noii locuinţe şi să constate că nu e suficient ca un apartament să arate bine pentru a fi achiziţia ideală. Există multe alte aspecte care trebuie avute în vedere când cumperi un apartament pentru ca acesta să ofere tot confortul şi să fie o bună investiţie. Cum descoperi viciile ascunse ale clădirilor? Iată 5 lucruri la care să fii atent.
Nu doar metrii pătraţi contează!
„Decizia de achiziţie a unui apartament nu trebuie făcută ţinând cont doar de metrii pătraţi pe care-i oferă”, spune Adrian Stoichină, COO Prima Development Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România, cu peste 10 proiecte active în Bucureşti şi Oradea. „Contează mult compartimentarea, iar aspectul cel mai important pe care trebuie să-l aibă în vedere cumpărătorii este cel al desfăşurării apartamentului la faţadă”, explică COO-ul Prima Development Group. Prin urmare, cei care doresc să achiziţioneze un apartament trebuie să observe dacă locuinţa este bine compartimentată, are spaţii suficiente de depozitare, geamuri mari, dar şi dacă este desfăşurată la faţada clădirii. „Unele apartamente întrunesc majoritatea acestor criterii, dar cu toate acestea, unele spaţii importante – ca cel de luat masa sau cel de gătit – sunt poziţionate mai degrabă în adâncime, depărtate de faţadă. Astfel, apartamentele nu sunt de fapt luminoase, iar calitatea locuirii este una slabă”, spune Adrian Stoichină.
Comunicat furnizat si asumat de Fabrica de PR
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17530