Demon Copperhead de Barbara Kingsolver, un David Copperfield al zilelor noastre!
„O poveste bună nu copiază pur şi simplu viaţa, îi dă peste nas”, e de părere Demon Copperhead, eroul romanului cu acelaşi nume publicat de Editura Trei, care i-a adus autoarei, Barbara Kingsolver, Premiul Pulitzer 2023. Scriitoarea americană, o obişnuită a topurilor bestseller, medaliată cu cea mai înaltă distincţie americană pentru servicii aduse artei „îi dă vieţii peste nas” cu o poveste inspirată de celebrul roman al lui Dickens, „David Copperfield”. Într-o carte scrisă cu umor şi sensibilitate care contrabalansează duritatea realităţilor prezentate, Barbara Kingsolver atrage atenţia: problemele descrise de scriitorul britanic în urmă cu 174 de ani există în America zilelor noastre şi, probabil, nu numai acolo. Din acest motiv, scriitoarea americană îşi dedică romanul supravieţuitorilor, „copiilor care se trezesc înfometaţi în acele locuri întunecate în fiecare zi, care şi‑au pierdut familiile din cauza sărăciei şi a analgezicelor, ai căror lucrători de caz le tot pierd dosarele, care se simt invizibili sau care şi‑ar dori să fie astfel: cartea aceasta e pentru voi”.
Demon Copperhead este un roman al formării lui Damon Fields, dar şi unul care arată o realitate dramatică a societăţii americane de azi: sărăcia acută cu care se confruntă o bună parte a populaţiei, mai ales din mediul rural, criza opioidelor (analgezice prescrise de medici pe reţetă transformate în droguri de larg consum) şi efectele lor asupra familiilor.
Comunicat furinzat şi asumat de Fabrica de PR
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18717