Peste 3.500 de persoane au vizitat expoziţia PERFORMING 89. Stări de deziluzie, organizată de Institutul Prezentului la FABER, în Timişoara. În cele 45 de zile în care expoziţia a fost deschisă publicului au avut loc 10 tururi ghidate generale şi peste 150 de tururi ghidate oferite vizitatorilor individuali sau unor grupuri. Expoziţia a inclus, de asemenea, 5 evenimente asociate, de la concerte, proiecţii de filme, la prezentări şi discuţii pe tema anilor ‘90.
În plus, au avut loc o serie 9 ateliere dedicate elevilor de la şcoli din Timişoara, în cadrul cărora peste 80 de copii au vizitat expoziţia şi au fost ghidaţi de mediatori specializaţi care au propus un contact adaptat şi interactiv cu istoria anilor ‘90.
PERFORMING 89. Stări de deziluzie a lansat un dialog pe tema schimbărilor fără precedent din anii ‘90, evocând atmosfera şi dinamica acelor vremuri. Prin lucrările unor artişti din România, Serbia şi Ungaria, PERFORMING 89 a urmărit liniile de intersecţie ale realităţilor diverse din cele trei ţări care au cunoscut euforia şi rebeliunea, degradarea şi transformarea, războiul şi demistificarea.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de DC Communication
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18527