FABRICA MASCHIO GASPARDO ROMÂNIA ŞI-A MĂRIT CAPACITATEA DE PRODUCŢIE CU 20%
Cel mai mare producător local de utilaje agricole, Maschio Gaspardo România, şi-a mărit cu 20% capacitatea de producţie de la fabrica din Chişineu Criş (judeţul Arad). Suprafaţa fabricii ajunge acum la aproximativ 26.000 metri pătraţi, personalul va depăşi 400 de oameni, iar producţia se va ridica la 5000 de echipamente pe an, cu precădere maşini pentru prelucrarea minimală a solului, pluguri şi prese pentru baloţi rotunzi.
Investiţia realizată cu ajutorul Finest S.p.A., care deţine 25% din Maschio Gaspardo România, şi cu contribuţia Exim Bank a permis extinderea suprafeţei de producţie cu 5700 de metri pătraţi şi dotarea halei cu tehnologii de ultimă generaţie, ceea ce va permite producţia de echipamente la cele mai înalte standarde, răspunzând unei cereri sporite pe piaţa agricolă.
“Acest proiect consolidează capacitatea de producţie a fabricii din Chişineu Criş şi îi permite să-şi îmbunătăţească oferta. Inovaţiile şi modernizarea echipamentelor de producţie erau necesare pentru a putea fi prezenţi pe piaţă cu produse tehnologice de ultimă oră, conform solicitărilor clienţilor din întreaga lume”, a declarat Andrea Maschio, vicepreşedintele Grupului Maschio Gaspardo.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de OMA Vision
Citeşte comunicatul în întregime la adresa: http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15612