Digi FM dă startul concursului “Faci bani din muzică”, o provocare inedită prin care ascultătorii sunt încurajaţi să îşi transforme visurile în realitate, pasiunea în profesie şi, astfel, să devină vedetele şi câştigătorii zilei.
Începând de luni, 16 octombrie până vineri, 22 decembrie, iubitorii de muzică sunt invitaţi să se înscrie prin SMS la numărul 3815 cu textul „Ascult Digi FM” şi să se afle pe recepţie când realizatorul anunţă momentul concursului, pentru ca pasiunea să le fie răsplătită cu premii de sute de euro. Fie că recunosc numele unei piese, al unui artist sau că fredonează una dintre melodiile difuzate în ultimele 60 de minute la Digi FM, toţi cei interesaţi au şansa unui câştig zilnic de cel puţin 100 euro sau mai mult, dacă cei care au participat anterior, nu au răspuns corect. Sunt valabile înscrierile unice, înregistrate între 10:00 dimineaţa până a doua zi, la aceeaşi oră.
De luni până vineri, pe parcursul dimineţii, în timpul Matinalului prezentat de Miu şi Ciuclaru şi după-amiaza, între orele 14:00-17:00, la Vlad Craioveanu în emisiune, ascultătorii sunt aşteptaţi să se alăture acestei experienţe îndrăzneţe şi să îşi facă vocea cunoscută la radio, participând la singurul concurs Digi FM care aduce bani din muzică.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de RCS&RDS SA
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18474