- Home
- Comunicate
- BUCUREŞTI, (15.05.2024, 10:54)
Frames: România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic
Frames: România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic. Parcurile industriale, miza de 10 de miliarde de euro
România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producţiei şi al serviciilor transfrontaliere. Cheia investiţională o reprezintă dezvoltarea infrastructurii de parcuri industriale, cu oferte integrate de depozite, spaţii de producţie, servicii, transport şi conectivitate. Potrivit unei analize realizată de compania de consultanţă Frames, cele mai atractive zone investiţionale sunt Portul Constanţa, Bucureşti/Ilfov şi regiunea Centru.
Problemele din lanţurile de producţie şi aprovizionare, generate de crizele multiple din ultimii ani, au determinat o schimbare semnificativă în percepţia investitorilor în privinţa logisticii industriale.
În 2024 şi în orizontul 2030, focusul se pune pe găsirea unor spaţii logistice cât mai aproape de consumator, pe optimizarea stocurilor, a costurilor cu utilităţile şi pe dezvoltarea unor investiţii în locaţii multifuncţionale, adaptabile la dinamica tot mai accentuată a business-ului.
Potrivit analiştilor de la Frames, din această perspectivă, România poate deveni un jucător major în domeniul logisticii industriale în Europa, pe fondul schimbărilor fundamentale prin care trece economia globală, de la scurtarea lanţurilor de producţie şi aprovizionare la focusul pe găsirea unor locaţii sigure, ferite de evenimente nedorite, precum războiul şi schimbările climatice.
Comunicat furnizat şi asumat de Mediafax
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=19486
Versiunea: mobil | completa