Cabinetul de avocat GRUIA DUFAUT a asistat grupul francez FM Logistic, lider în domeniul serviciilor şi soluţiilor de logistică, care operează în întreaga Europă, în cadrul unei tranzacţii de vânzare şi lease back a portofoliului său de 100.000 mp de spaţii logistice deţinut în România, către CTP, cel mai mare dezvoltator şi proprietar de spaţii industriale şi logistice listat din Europa.
Echipa de avocaţi a Cabinetului GRUIA DUFAUT a fost formată din Teodora KOLETSIS, Avocat Asociat, care coordonează şi practica în domeniul dreptului imobiliar şi Gabriela POPESCU, avocat senior, specializată în dreptul societar.
« Această tranzacţie este una semnificativă nu doar pentru piaţa de profil, ci şi pentru compania FM Logistic, care va continua să activeze pe piaţa din România, inclusiv din perspectiva parteneriatului încheiat cu CTP. Suntem mândri să fim partenerii juridici de încredere ai FM Logistic încă de la instalarea companiei în România, în 2003, şi să o susţinem în procesul de transformare. Intervenţia noastră a vizat asigurarea protecţiei legale a părţilor implicate (afiliaţi în grupul francez FM LOGISTIC) şi negocierea termenilor şi condiţiilor contractuale», a declarat Teodora KOLETSIS.
Comunicat furnizat si asumat de GRUIA DUFAUT
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17578