Industria tutunului a virat la buget aproape 20 miliarde lei în 2021

Publicat: 10 05. 2022, 11:36
Actualizat: 10 05. 2022, 11:38

Patru companii care deţin circa 95% din piaţa legală a tutunului au virat în 2021 la bugetul statului român peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020. Suma reprezintă accize, TVA şi alte taxe şi contribuţii.

„În 2021, JTI Romania a virat la buget sume cu peste 14% mai mari comparativ cu 2020. În ciuda restricţiilor impuse de pandemie, am reuşit să creştem contribuţiile pentru că piaţa neagră s-a menţinut sub media europeană, iar cadrul de reglementare nu a suferit schimbări majore şi neplanificate. Statul s-a putut baza pe acest sector rezilient într-o perioadă de incertitudini fără precedent. Dată fiind importanţa industriei pentru economie, considerăm că, pentru o abordare echilibrată a reglementărilor în domeniu, este nevoie de coordonarea acestuia de către Ministerul Economiei, al Finanţelor sau al Agriculturii sau de către un comitet interministerial din care să facă parte şi Ministerul Sănătăţii care, prin natura lucrurilor, are o perspectivă mai radicală faţă de acest sector. Pentru a continua să contribuim pozitiv în toate domeniile economice – venituri bugetare, exporturi, investiţii, piaţa muncii – nu cerem nimic de la stat, care e principalul beneficiar al acestei industrii, ci doar normalitate şi stabilitate”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

 

Comunicat de presă furnizat şi asumat de JT International Romania SRL

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=16206