KeborMed şi Berg Software anunţă un parteneriat strategic

KeborMed şi Berg Software anunţă un parteneriat strategic pentru soluţii de conectivitate în domeniul medical

KeborMed, platforma software de referinţă pentru soluţii medicale digitale, şi Berg Software, parte a AROBS Group, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori Bucureşti, anunţă un parteneriat strategic pentru a oferi soluţii complete de infrastructura software si conectivitate, adaptate cerinţelor din domeniul medical. Prin acest parteneriat, Berg Software devine partener oficial de implementare al platformei KeborMed, sprijinind companiile medicale şi farmaceutice în procesul de lansare de soluţii digitale avansate, într-un mod eficient şi sigur.

„Suntem încântaţi să colaborăm cu KeborMed, o companie care, la fel ca şi noi, pune accentul pe inovaţie şi calitate, pentru a contribui la dezvoltarea de soluţii tehnologice avansate în domeniul sănătăţii”, a declarat Voicu Oprean, Fondator şi CEO al AROBS Group. „Prin Berg Software, AROBS Group îşi reafirmă intenţia de a susţine industria medicală in dezvoltarea de soluţii conectate. Cu expertiza noastră în dezvoltarea de soluţii software complexe, suntem încrezători că putem sprijini companiile medicale şi farmaceutice în a aduce pe piaţă soluţii inovatoare. În plus, acest parteneriat extinde prezenţa AROBS pe piaţa din Statele Unite, unde, împreună cu KeborMed, vom dezvolta proiecte de impact atât pentru pieţele din SUA, cât şi din Europa.”

KeborMed şi Berg Software vor oferi suport complet pentru implementarea platformei KeborMed, care integrează in sistem plug-n-play aplicaţii cloud, web şi mobile în orice soluţie medicală sau farmaceutică, în deplină conformitate cu cerinţele unice de reglementare din domeniul sănătăţii. Acest parteneriat aliniază ambele companii în efortul de a sprijini inovaţia în medicina digitală prin implementarea unei platforme scalabile, certificată ISO 13485 şi ISO 27001, asigurând conformitate completă şi implementare rapidă.

 

 

Comunicat publicat si furnizat de Arobs

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20401

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici