Leviatan Design se alătură proiectului NetZeroCities

Leviatan Design se alătură proiectului NetZeroCities, oferind know-how valoros în dezvoltarea de proiecte sustenabile pentru România

Leviatan Design, companie de top din domeniul construcţiilor din România, se alătură proiectului „Centrul Naţional de Competenţe şi soluţii pentru dezvoltarea oraşelor inteligente neutre climatic” - NetZeroCities, la propunerea Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, pentru a contribui la dezvoltarea de proiecte sustenabile.

În linie cu suportul constant pe care compania îl oferă mediului academic, dar şi cu demersurile asumate de a livra proiecte sustenabile şi un „real digital twin” clienţilor săi, într-o primă etapă a acestei colaborări, în cadrul proiectului NetZeroCities, specialistii Leviatan vor oferi consultanţă şi consiliere echipei de proiect UTCB, în vederea elaborarii modelelor Digital Twin – cel al clădirii prototip EFdeN şi cel al unei case unifamiliale din mediul urban.

Astfel, trei studenţi de la CESI Brest (Ecole d’ingénieurs CESI), aflaţi într-un stagiu de internship la UTCB, alături de alţi trei studenţi de la UTCB vor beneficia de sprijinul permanent oferit de specialiştii Leviatan, în perioada 28.08.2023 – 29.09.2023.

 


Comunicat de presă furnizat şi asumat de Mediafax

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18230

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici