Protestele anunţate în perioada imediat următoare de organizaţiile profesionale şi sindicatele din domeniu sunt pe deplin justificate, având în vedere pericolul iminent de intrare în faliment care ameninţă o parte dintre companiile din domeniu.
Este momentul ca reprezentanţii mediului de afaceri şi angajaţii din domeniu să îşi spună punctul de vedere! Acest guvern nu înţelege decât vocea străzii, iar cei care muncesc şi susţin bugetul României trebuie să îşi susţină drepturile acum, cât nu e prea târziu. Numai un protest public mai poate opri dezastrul care ameninţă mii de companii cu dispariţia! , susţine prim-vicepreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, Marius Dorin Lulea.
Goana disperată după bani a guvernului pune în pericol unele dintre cele mai performante ramuri ale economiei din România. Creşterile de taxe anunţate de executiv pot bloca piaţa construcţiilor pentru că renegocierea contractelor aflate în execuţie este un proces de durată, iar modificarea costurilor de execuţie blochează continuarea lucrărilor începute. În industria construcţiilor, aproximativ jumătate din volumul de lucrări este contractat de instituţii ale statului, ceea ce implică o procedură complicată de modificare a contractelor. Nici piaţa privată nu este scutită de convulsii, având în vedere că va fi obligată să opereze creşteri ale bugetelor de execuţie în cazul lucrărilor deja negociate.
Comunicat furnizat şi asumat de Partidul alianţă pentru unirea romanilor
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18110