Minţile luminate ale guvernării PSD şi PNL s-au gândit să acopere gaura bugetară uriaşă de 36,91 miliarde lei pe care au creat-o punând pe butuci, definitiv, două domenii esenţiale pentru economia României. De la 1 septembrie, Guvernul vrea să elimine facilităţile fiscale pentru angajaţii din construcţii şi agricultură. Asta este soluţia măreaţă a noii echipe guvernamentale aflată sub bacheta magicianului Marcel.
Doar că, în viaţa reală cea de dincolo de porţile Palatului Victoria, consecinţele vor fi catastrofale: va creşte piaţa neagră a forţei de muncă, iar foarte mulţi români care lucrează în cele două domenii vor alege calea străinătăţii. Şi noi, România, unde vom fi? Acolo unde am fost şi până acum: cu agricultura în faliment, cu un sector al construcţiilor făcut ţăndări.
În 2018, guvernarea PSD a spus că, între 2019 şi 2028, angajatorii din domeniul construcţiilor vor plăti taxe salariale mai mici. Premierul PSD de la acea vreme declara acest sector prioritar şi de importanţă naţională pentru economia românească pentru următorii 10 ani. După numai 5 ani, sectorul construcţiilor a fost trecut la categoria „şi altele” tot de către o guvernare condusă de PSD. Motivele care stăteau la baza acestei decizii în acel moment au fost: menţinerea forţei de muncă pentru domeniul construcţiilor în ţară şi scoaterea salariilor din acest sector din zona gri a economiei. Acum, Guvernul Ciolacu ne lasă de înţeles că nu mai avem nevoie de construcţii.
Comunicat furnizat şi asumat de Alianţa pentru Unirea Românilor
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18026