Noul spital Medicover din Bucureşti se alătură spitalelor din grupul Medicover care deţin cea mai avansată tehnologie medicală existentă la ora actuală în lume, prin recenta achiziţie a sistemului robotic da Vinci Xi. Intervenţiile de chirurgie robotică vor fi realizate de o echipă medicală cu o vastă experienţă operatorie, acoperind un spectru larg de afecţiuni în domeniile urologiei, chirurgiei generale, ginecologiei.
Medicover devine astfel singurul furnizor de servicii medicale din România care pune la dispoziţia pacienţilor săi cea mai avansată tehnologie chirurgicală în trei din spitalele sale multi-disciplinare din ţară: la Oradea, Cluj şi, începând din iunie, la Bucureşti. În ultimul an, peste 150 de pacienţi au beneficiat de intervenţii chirurgicale cu robotul da Vinci în spitalele Medicover din Oradea şi Cluj, majoritatea cazurilor tratate fiind din sfera oncologiei şi urologiei. Sistemul da Vinci instalat în Spitalul Medicover din Bucureşti este furnizat de SOFMEDICA.
„Prin această investiţie, ducem mai departe angajamentul nostru de a susţine expertiza echipelor noastre medicale prin acces la tehnologie avansată care ne permite să abordăm cazuri de mare complexitate, cu precizie şi control sporite, astfel încât recuperarea pacienţilor noştri să fie cât mai uşoară şi rapidă”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover Romania.
Comunicat furnizat şi asumat de Medicover
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17811