BRomania a strâns deja donaţii de peste 35.000 lei dăruindu-şi ziua de naştere

Publicat: 21 06. 2023, 14:42
Actualizat: 21 06. 2023, 14:44

Actorul şi regizorul Matei Dima, alias BRomania, îşi dăruieşte ziua de naştere în beneficiul Fundaţiei Metropolis şi al proiectului Spitale Publice din Bani Privaţi, coordonate de prietenul şi partenerul său, Codin Maticiuc. BRomania a reuşit să strângă până în acest moment peste 35.000 de lei pe platforma Galantom.ro, alăturându-se comunităţii oamenilor de bine.

„Sunt foarte egoist. Pentru că cel mai fericit mă face să dau mai departe. Aşa că ajutaţi-mă, de ziua mea, să mă simt cât mai fericit. Admir iniţiativa partenerului şi prietenului meu Codin şi de aceea am ales ca orice cadou să fie făcut sub forma unei donaţii către Fundaţia Metropolis, proiectul Spitale Publice din Bani Privaţi”, a precizat Matei Dima pe pagina de fundraising de pe Galantom.ro.

Fundaţia Filantropică Metropolis este o organizaţie neguvernamentală, care a luat fiinţă în 2007. Prin proiectele derulate în ultimii ani, Fundaţiei Metropolis a avut ca obiectiv principal ajutorarea, în orice formă, a copiilor vulnerabili, dar şi renovarea spitalelor publice din România. În acest moment, în cadrul proiectului #SpitalePublicedinBaniPrivaţi, se lucrează la renovarea Laboratoarelor de Analize ale Institutului Clinic Fundeni.

 

 

Comunicat furnizat şi asumat de Conan Public Affairs

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17973