Ministrul Tîlvăr: România sprijină aspiraţiile europene ale Georgiei

Ministrul Tîlvăr: România sprijină aspiraţiile europene ale Georgiei

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a primit miercuri, 8 mai, vizita oficială a ministrului georgian al apărării, Irakli Chikovani.

În cadrul discuţiilor, cei doi miniştri au abordat aspecte privind situaţia de securitate regională pe fondul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina, măsurile luate de România pentru asigurarea securităţii traficului maritim, parcursul european al Georgiei şi stadiul cooperării bilaterale în domeniul apărării.

În registrul UE, ministrul român al apărării l-a asigurat pe omologul său de sprijinul României pentru aspiraţiile europene ale Georgiei, continuarea reformelor fiind necesară pentru asigurarea obţinerii statutului de membru.

„Uniunea Europeană are la dispoziţie un set larg de instrumente, care pot fi folosite pentru a ajuta Georgia. Am evidenţiat avantajele apartenenţei la comunitatea euroatlantică şi am transmis că este foarte important ca progresele înregistrate până acum să fie întărite şi continuate“, a evidenţiat ministrul Tîlvăr.

 

Comunicat furnizat şi asumat de Mediafax

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=19454

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici