Numărul societăţilor intrate în insolvenţă în 2021, în creştere cu 8% faţă de 2020
O analiză efectuată de societatea de practicieni în insolvenţă EUROSMART SPRL, relevă faptul că în anul 2021 un număr de 6.144 de profesionişti au intrat în procedură de insolvenţă, o creştere cu 8% faţă de anul 2020.
“Analiza a fost realizată de specialiştii EUROSMART în baza datelor publicate pe siteurile onrc.ro şi bnr.ro”, a declarat Octavian Barbu, Business Development Manager EUROSMART.
Judeţele în care au fost înregistrate cele mai multe insolvenţe sunt Bucureşti (metropola Bucureşti-Ilfov cumulează peste 20% din totalul insolvenţelor din România), Cluj, Bihor, Timiş şi Iaşi, reunind peste 40% din numărul total de insolvenţe în anul 2020.
La polul opus se afla Judetele Botoşani, Vaslui, Tulcea, Harghita şi Covasna, fiecare cu procente de sub 1%.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de ImPossible
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15926