One United Properties obţine autorizaţia de construire pentru One Mamaia Nord Faza 2
One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, a obţinut autorizaţia de construire pentru Faza 2 a ansamblului One Mamaia Nord, cea mai exclusivistă dezvoltare de pe litoralul românesc.
Odată cu obţinerea autorizaţiei de construire, dezvoltatorul va începe lucrările pentru cea de-a doua Fază a ansamblului, cu o suprafaţă totală construită de aproximativ 17.000 mp, estimată a fi livrată în primul trimestru al anului 2025. One Mamaia Nord Faza 1 a fost finalizată în 2021. La sfârşitul anului 2020, One United Properties anunţa achiziţia a cinci loturi de teren în imediata apropiere a Fazei 1, terenuri destinate extinderii dezvoltării One Mamaia Nord.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Fabrica de PR
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=16820