Peste 3000 de cărţi ajung astfel la elevii din mediul rural, care le împrumută în mod gratuit
Cele mai multe cărţi sunt donate de oameni şi de edituri, dar sunt şi titluri achiziţionate special pentru copii
La 9 ani de la înfiinţarea proiectului şi al Asociaţiei Culturale Cărţile pe Faţă, Victor Miron aduce micilor cititori de la sate o mare surpriză: un nou BookTruck plin cu cărţi, poveşti şi invitaţi speciali.
Victor Miron, fondatorul asociaţiei prin care promovează cărţile şi cititul, inaugurează pe 15 februarie, chiar de Ziua Naţională a Lecturii, cea de-a doua bibliotecă mobilă. Cu ajutorul acesteia, copiii din zonele rurale, cu acces restrâns la titluri variate şi chiar la tehnologie, se pot bucura de cel puţin 1500 de cărţi care vin la ei, în fiecare BookTruck şi din care pot alege, împrumuta gratuit şi citi până la următoarea sosire a acestora. Demersul, susţinut de voluntari, e cu atât mai încurajator cu cât îi ajută pe elevi nu doar să decopere lumea fascinantă din paginile cărţilor, ci şi să-şi dezvolte creativitatea şi să se bucure de o nouă pasiune, în mod constant. În plus, după cum spune chiar el, Victor nu se duce singur. „Mergem în vizită însoţiţi şi de invitaţi din diverse domenii, care să îi inspire pe copii în alegerea unei profesii şi desfăşurăm împreună şi diferite activităţi. De la cluburi de lectură ad-hoc, la teatru de păpuşi. Sau îi invităm pe copii la evenimente culturale în oraş, la Cluj, cum ar fi concerte de muzică clasică şi filme de animaţie la cinema. Uneori ieşim şi în afara judeţului şi atunci le oferim şi câte o carte cadou. Sosirea noastră a început să fie un moment foarte aşteptat şi plin de bucurie pentru copii”, spune iniţatorul proiectului.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Fabrica de PR
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17336