Prima pagină » Comunicate » Peste 200 de angajaţi au dat #snooze fricii în campania „DIGI Donează VIAŢĂ” din acest an

Peste 200 de angajaţi au dat #snooze fricii în campania „DIGI Donează VIAŢĂ” din acest an

Peste 200 de angajaţi au dat #snooze fricii în campania „DIGI Donează VIAŢĂ” din acest an
Peste 200 de angajaţi au dat #snooze fricii în campania „DIGI Donează VIAŢĂ” din acest an
Cosmin Pirv
12 oct. 2022, 17:00, Comunicate

La finalul celor două ediţii ale campaniei de responsabilitate socială „DIGI Donează VIAŢĂ”, demarate anul acesta, peste 200 de angajaţi din cadrul Grupului DIGI au parcurs traseul curajului şi au donat peste 90 de litri de sânge. Astfel, în urma celor cinci sesiuni de donare, organizate în Bucureşti şi Timişoara, în lunile iunie şi octombrie, #OameniiDIGI au reuşit să fie sursă de curaj şi de viaţă pentru peste 640 de pacienţi care au nevoie de transfuzii de sânge.

Demersul, iniţiat în urmă cu patru ani, a fost susţinut de Centrele de Transfuzie Sanguină din Bucureşti şi Timişoara, în parteneriat cu Asociaţia HEM. În contextul comunicării active pe tema nevoii de sânge din România şi a importanţei donării voluntare şi recurente, în rândul angajaţilor, anul acesta lunile iunie şi octombrie au devenit Lunile Donatorului@DIGI. La baza acestor acţiuni a stat dorinţa de a creşte numărul de donatori, care pot contribui la salvarea de vieţi, de a normaliza actul de a dona, promovând, totodată, dorinţa de a face bine.

 

 

 

Comunicat de presă furnizat şi asumat de RCS&RDS SA

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=16828