Piaţa neagră atinge recordul ultimilor patru ani

Piaţa neagră atinge recordul ultimilor patru ani

Nivelul mediu anual al comerţului ilegal cu ţigarete în 2024 se situează la 9%, cel mai ridicat din ultimii patru ani. În noiembrie, piaţa neagră a ţigaretelor creşte până la 9,1% din totalul consumului, comparativ cu 8,6% în septembrie 2024, conform companiei de cercetare Novel.

„În noiembrie, cea mai afectată de comerţul ilegal continuă să fie regiunea nord-est, deşi se află în scădere cu 3,2 p.p. până la 18,1%. Nord-est a continuat să deţină cea mai mare pondere a pieţei negre la nivel naţional, pe tot parcursul anului 2024, cu o medie de 20,6%. Creşteri semnificative s-au înregistrat în noiembrie în vest, cu 7,5 p.p. până la 11,2%, în Bucureşti, cu 4 p.p. până la 10,9%, în sud-vest cu 3,1 p.p. până la 11,6%, iar în sud-est cu 2,3 p.p. până la 10,5%. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, cea mai mare pondere în noiembrie o deţine Duty Free, de peste 27%, urmată de Moldova cu 23,5%, în creştere cu 4,4 p.p.. Ponderea produselor provenite din Bulgaria scade la final de an cu 4,9 p.p. până la 23,4%, iar cheap whites deţin o cotă relativ stabilă faţă de septembrie, de 17,7%”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

„Media anuală de 9% a contrabandei cu produse din tutun din totalul pieţei, deşi sub nivelul european de 9,9%, ne arată nevoia de menţinere în permanenţă a atenţiei asupra acestui fenomen cu impact nu doar la nivelul pieţei locale, ci şi al securităţii naţionale, prin prisma ramificaţiilor internaţionale pe care le generează. Acest nivel reprezintă un record negativ pentru ultimii 4 ani în România, care se traduce în subminarea afacerilor legitime, în deteriorarea economiei locale şi în pierderi de circa 2 miliarde de lei anual la bugetul de stat (cf estimărilor industriei). În cei 27 de ani de prezenţă în România, BAT a devenit unul dintre principalii parteneri ai autorităţilor în combaterea comerţului ilicit, implicându-se prin donaţii de echipamente menite să sprijine proiecte adaptate noilor provocări din piaţa ilicită, precum şi prin campanii de conştientizare privind impactul grav al contrabandei asupra societăţii, ale cărei efecte includ erodarea încrederii sociale şi finanţarea activităţilor care pun în pericol siguranţa publică. Pentru ca aceste eforturi să aibă rezultat şi să evităm continuarea tendinţei de creştere a nivelului traficului ilicit, este nevoie de stabilitate politică, de condiţii de concurenţă echitabilă care să încurajeze respectarea legilor şi a reglementărilor şi, mai ales, de conştientizarea şi respectarea responsabilităţilor sociale, esenţiale pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor noastre”, a declarat Ileana Dumitru, Director pentru Afaceri Externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.

 

Comunicat publicat si furnizat de JT International Romania SRL

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20607

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici