Plăţile instant se extind în sistemul bancar românesc First Bank a introdus serviciul Plăţi Instant

Plăţile instant se extind în sistemul bancar românesc First Bank a introdus serviciul Plăţi Instant

Începând de astăzi, 1 octombrie 2024, grupul băncilor care oferă serviciul Plăţi Instant clienţilor săi se extinde cu un nou membru, First Bank. Creşterea rapidă şi constantă a numărului de utilizatori, în cadrul fiecărei bănci participante la Plăţi Instant confirmă succesul şi relevanţa acestui serviciu. Totodată, expansiunea continuă a reţelei de instituţii financiare care aleg să implementeze Plăţi Instant reflectă interesul crescut şi cererea tot mai mare pentru soluţii de plată rapide şi eficiente în rândul clienţilor. Această tendinţă subliniază transformările tehnologice din sectorul bancar şi dorinţa de a oferi clienţilor servicii moderne, adaptate nevoilor lor.

First Bank este a 15-a bancă participantă la serviciul Plăţi Instant, alături de Banca Transilvania, CEC Bank, Libra Internet Bank, Banca Comercială Română, Patria Bank, Vista Bank, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale, Intesa Sanpaolo Bank, ING Bank, Alpha Bank, Salt Bank, BRCI, Techventures Bank - instituţii financiare care beneficiază de numeroase avantaje odată cu implementarea plăţilor instant. Unul dintre avantajele cheie este întărirea imaginii băncii prin adoptarea unui serviciu inovator, aliniat la standardele europene şi internaţionale. În acelaşi timp, este asigurată creşterea fidelizării clienţilor, prin accesul la servicii de înaltă calitate, care sunt foarte apreciate şi solicitate de către piaţă.

 

 

Comunicat publicat şi furnizat de TRANSFOND

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20220

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici