„Prin educaţie se dezvoltă autonomia, încrederea şi exprimarea de sine”

„Prin educaţie se dezvoltă autonomia, încrederea şi exprimarea de sine”, iar şansele egale la educaţie trebuie să devină o prioritate, afirmă Ruxandra Constantin în podcastul Narada

· Ruxandra Constantin, Marketing Manager Papetărie BIC România, susţine misiunea Narada, de a oferi şanse egale copiilor la educaţie şi campania care va începe în luna august ce va avea ca obiectiv sprijinirea unui număr de elevi care, fără ghiozdane, încălţări şi rechizite, riscă să abandoneze şcoala.

„Cu PIX-ul scriem cuvinte, cuvintele spun o poveste, poveştile au impact. De ce educaţie? Pentru că, dincolo de faptul că activăm în industria aceasta a instrumentelor de scris şi de colorat, suntem foarte convinşi că educaţia este poate cea mai puternică armă de luptă împotriva sărăciei, pentru că prin educaţie se dezvoltă autonomia, încrederea de sine, exprimarea de sine”, spune Ruxandra Constantin, invitata noului episod al podcastului Narada, „Leadership cu sufletul: Conversaţii cu vocile importante din business, care sprijină educaţia”. Marketing Manager Papetărie al BIC România, ea susţine împreună cu echipa BIC România, de mai bine de trei ani, misiunea Narada de a transforma educaţia în România, sprijinind proiectele organizaţiei prin finanţări consistente menite să schimbe modul în care elevii din şcolile din ţară au acces la educaţie.

În acest episod, invitata noastră vorbeşte despre propria misiune, despre mobilizarea celor mulţi în sprijinul educaţiei, dar şi despre drumul parcurs până acum în propria viaţă, drum ce a stat sub semnul educaţiei. Ruxandra povesteşte şi cum a învăţat să citească înainte de a începe clasa I şi cum a reuşit să-şi imagineze şcoala ca pe o următoare filă dintr-o carte, pe care abia aştepta să o descopere, să vadă ce-i mai pregăteşte. Se poate spune ca a fost privilegiată pentru că a avut acces la educaţie, pentru că şcoala a fost o prioritate in familie şi a fost încurajată să-şi urmeze visul.

 

Comunicat publicat şi furnizat de Fabrica de PR

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=19946

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici