După implementarea cu succes a primei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă cu turbine Capstone, Cemacon continuă parteneriatul cu Servelect prin semnarea unui contract de mentenanţă pe o perioadă de 10 ani.
„Planurile de mentenanţă puse la dispoziţie de producătorul turbinelor de cogenerare – Capstone Green Energy, pentru care Servelect este distribuitor exclusiv în România, pot fi comparate cu o „asigurare” care include atât intervenţiile programate cât şi cele neprogramate, atât piesele cât şi manopera necesare pentru remedierea eventualelor defecte care pot să apară pe durata de exploatare a centralei de cogenerare.” a declarat Iulia Bârgăuan, Director general Servelect.
„Prin contractul de mentenanţă pentru care a optat, Cemacon are siguranţa că, în primii 10 ani de operare a centralei de cogenerare, orice intervenţie necesară pentru funcţionarea turbinelor în parametri optimi va fi gestionată de Servelect. Echipa noastră de service este pregătită să intervină fizic sau remote, în funcţie de situaţie.” a adăugat Iulia Bârgăuan.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Servelect
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15967