Bazarul memoriei, o investigaţie fascinantă a modului cum se formează amintirile
Oameni pe care i-am întâlnit în viaţă, importanţi sau doar chipuri pe care nu le-am putut uita, întâmplări care ne-au adus la răscruce sau fapte banale, de zi cu zi, un zâmbet, un gust, un miros anume – toate rămân înscrise în memorie, majoritatea învăluite în aura emoţiilor, pozitive sau negative şi formează istoria fiecărui om. Memoria este „hardware-ul” pe care sunt stocate toate amintirile care compun povestea de viaţă a unei persoane. Dar cum se formează acestea şi, odată construite, ce putere au să ne influenţeze starea emoţională, modul în care luăm decizii sau parcursul existenţei, în general? Veronica O’Keane, profesor de psihiatrie la Trinity College din Dublin, răspunde la toate acestea întrebări în Bazarul memoriei, carte publicată de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei.
Omul, „un construct format din propriile amintiri”
Funcţionarea „computerului” ultraperformant din dotarea fiecărei persoane a fost şi încă este considerată uimitor de complexă şi încă nedeplin desluşită. Însă, recentele progrese ale neuroştiinţelor şi ale imagisticii au ajutat la obţinerea unor informaţii suplimentare, de care psihiatrul clinician şi profesorul de psihiatrie Veronica O’Keane se foloseşte în cartea sa, pentru a explica procesul elaborat de formare a amintirilor.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Fabrica de PR
Citeşte comunicatul în întregime la adresa: http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15613