Ambasada Italiei a fost gazda unui eveniment special, in cadrul caruia s-au reunit 2 branduri premium, dedicate rafinamentului şi eleganţei. QULT şi Kultho au anunţat oficial începerea unui parteneriat de branding olfactiv şi lansarea unui parfum semnătură al brandului Kultho. Invitatul special din partea QULT, a fost Sileno Cheloni, celebrul parfumier florentin, care a oferit participanţilor o experienţă de excepţie.
Brandingul olfactiv este o tehnică modernă a brandurilor premium, prin care oferă publicului o incursiune senzorială deosebită. Recunoscut drept o modalitate subtilă şi eficientă de conectare cu clienţii la nivel emoţional, brandingul olfactiv are puterea de a influenţa percepţia pozitivă a vizitatorilor şi decizia de a petrece mai mult timp la shopping, în ambientul parfumat.
„Pe lângă identitatea olfactivă şi îmbunătăţirea experienţei în locaţii, un beneficiu relevant al brandingul olfactiv este creşterea vânzărilor, motiv pentru care QULT acordă atenţie deosebită companiilor cu care colaborează. Un brand sofisticat necesită expertiza unui parfumier de top, iar pentru Kultho am decis că Sileno Cheloni este cel mai potrivit pentru a-şi pune amprenta în crearea unui parfum distins, care să impresioneze atât publicul feminin, cât şi pe cel masculin şi să fidelizeze. Rezultatul depăşeşte aşteptările: parfumul creat de QULT pentru Kultho constituie o ceremonie a redescoperirii de sine, într-un univers al eleganţei şi al luxului”, susţine Daniel Penciuc, fondator QULT, reprezentant exclusiv in Romania al Scent Company Italia, lider mondial in branding olfactiv.
Comunicat furnizat şi asumat de Mediafax
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=19467