- Home
- Comunicate
- BUCURESTI, (13.11.2024, 10:49)
Renumitul istoric Simon Sebag Montefiore revine la Bucureşti
Renumitul istoric Simon Sebag Montefiore revine la Bucureşti odată cu lansarea cărţii-eveniment „Lumea. O istorie de familie”
Celebrul istoric britanic, om de televiziune şi autor de succes, Simon Sebag Montefiore revine în România la invitaţia Editurii Trei, cu ocazia lansării volumului istoric Lumea. O istorie de familie.
La începutul lunii decembrie, Simon Sebag Montefiore se va afla la Bucureşti şi se va întâlni cu cititorii săi la ARCUB (pe 5 decembrie, de la ora 19:00) şi la Târgul de carte Gaudeamus (pe 6 decembrie, la ora 12:00), unde va prezenta cea mai recentă carte publicată în limba română, care cuprinde istoria omenirii, din preistorie până în zilele noastre, relatată prin ceea ce toţi oamenii au în comun: familia. „Familia rămâne unitatea de bază a existenţei umane, chiar şi în epoca inteligenţei artificiale şi a războaielor galactice. Am ţesut istoria din poveştile mai multor familii de pe fiecare continent şi din fiecare epocă, folosindu-le ca stăvilar în calea iureşului poveştii umane. Este o biografie a unei multitudini, nu a unei persoane. Chiar dacă aria pe care o acoperă familiile acestea este globală, dramele le sunt intime: naştere, moarte, căsătorie, iubire, ură; se ridică, se prăbuşesc, se ridică din nou, migrează, revin”, declară Simon Sebag Montefiore.
Bestsellere internaţionale multipremiate, istoriile scrise de Simon Sebag Montefiore i-au transportat pe cititori în Rusia ţaristă sau în Ierusalimul antic şi i-au purtat în mijlocul celor mai importante evenimente, alături de figuri proeminente care au marcat cursul evenimentelor. Cea mai recentă carte a sa, „Lumea: O istorie de familie”, apărută la Editura Trei în colecţia Istorie, nu face excepţie şi, în plus, reprezintă o încununare a operei de până acum în ceea ce priveşte demersul de documentare, analiză şi redactare. Volumul de peste 1.000 de pagini oferă o descriere captivantă a civilizaţiei umane povestită dintr-o perspectivă originală: prin intermediul familiilor care au modelat trecutul nostru colectiv. De la Cezari, Medici, Incaşi, Otomani, Moguli, Bonaparte, Habsburgi, Zuluşi, Rothschild, Rockefeller, Krupp, Churchill, Kennedy, Castro, Nehru, Pahlavi, Kenyatta, Saudi, Kim, Assad şi mulţi alţii, Montefiore descoperă şi prezintă istoria globală la o scară surprinzător de intimă, legând marile teme ale războiului, migraţiei, religiei, ciumei şi tehnologiei de oamenii din centrul dramei umane.
Comunicat publicat si furnizat de Fabrica de PR
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20408
Versiunea: mobil | completa