România finanţează dependenţa de combusibili fosili prin Fondul pentru Modernizare
Un nou raport publicat de Bankwatch România şi CEE Bankwatch Network atrage atenţia asupra investiţiilor masive în gazul fosil realizate de România prin Fondul pentru Modernizare. Peste 500 de milioane de euro aprobate până acum vor înlesni cele mai mari proiecte de gaze fosile, 3000 MW de centrale noi şi peste 450 de km de conducte, totul cu girul autorităţilor europene.
Având în vedere fondurile consistente, Bankwatch România face apel la Banca Europeană de Investiţii, care analizează proiectele, să fie mai transparentă şi să facă verificări mai ample cu privire la alinierea proiectelor la obiectivele climatice pentru 2030 şi 2050. În prezent, BEI nu este obligată să publice documentele sau concluziile acestor verificări. Astfel, a ajuns să aprobe proiecte care pun în pericol obiectivele climatice, al căror impact asupra mediului nu a fost corect evaluat.
Teoretic, Fondul pentru Modernizare a fost conceput pentru tranziţia energetică a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, însă regulile fondului permit în continuare finanţarea combustibililor fosili. Sumele provin din comercializarea certificatelor de carbon la nivel european, iar o parte dintre ele merg în acest fond. Se estimează un total de 57 mld. euro până în 2030, din care România poate accesa 15 mld. euro.
Comunicat furnizat si asumat de Bankwatch
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=19247