Unele anotimpuri sunt mai frumoase decât altele, iar românii au norocul să sărbătorească dragostea cu două ocazii diferite în februarie: atât Ziua Îndrăgostiţilor, cât şi de Dragobete. Kiwi.com, una dintre cele mai importante companii de travel-tech, a analizat unde călătoresc românii în sezonul iubirii şi un lucru este sigur: aleg cele mai romantice destinaţii.
Anul acesta, românii care călătoresc cu Kiwi.com vor merge în vacanţă în unele dintre cele mai populare destinaţii romantice. Principalele oraşe pe care le vizitează de Valentine’s şi Dragobete* sunt Londra, Milano, Paris, Roma şi Barcelona. Comparativ cu anul trecut, Paris, Oraşul Luminilor, a revenit în primele cinci destinaţii, în timp ce Veneţia nu se mai află în primele 10 destinaţii, deoarece popularul Carnaval se încheie înainte de Ziua Îndrăgostiţilor.
Chiar dacă au ales destinaţii care au multe de oferit în ceea ce priveşte romantismul, românii au un interes sporit pentru destinaţiile mai puţin tradiţionale, însorite şi mai calde. Comparativ cu anul trecut, pentru călătoriile în jurul Valentine’s şi Dragobete, cea mai mare creştere a căutărilor sunt pentru Funchal (67%), Alicante (60%), Abu Dhabi (57%), Las Palmas (53%) şi Malaga (46%).
Comunicat furnizat şi asumat de Conan Public Affairs
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=19006