Social Innovation Solutions (SIS), organizaţie activă în sustenabilitate, impact social şi inovaţie, anunţă numirea Roxanei Cojocaru în funcţia de Director Executiv, începând cu 10 octombrie 2023. Membră a organizaţiei încă din anul 2019, Roxana a ocupat anterior funcţia de Director de Strategie al Social Innovation Solutions şi a avut un rol important în creşterea ONG-ului, care s-a extins de cinci ori într-un singur an, marcând astfel o performanţă remarcabilă.
Experienţa profesională a Roxanei este conturată de peste 10 ani de proiecte desfăşurate pe patru continente, Roxana construind iniţiative cu impact local şi viziune globală în jurul educaţiei şi sustenabilităţii. A contribuit la înfiinţarea departamentului Development Office în cadrul Technology Transfer, la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN). Ulterior, a avut roluri în evenimente internaţionale precum TEDxBucharest, TEDxCERN, IAA Global Conference şi Festivalul AWAKE. De asemenea, a contribuit iniţiativei de impact Investing Better World Initiatives, prin Golf4Nepal şi Golf4Kenya.
A coordonat programele de incubare, evenimente şi componenta de dezvoltare strategică şi scalare în CEE. Un proiect de lungă durată din care Roxana a făcut parte de la bun început este conferinţa Climate Change Summit, cel mai mare eveniment din Europa Centrală şi de Est dedicat schimbărilor climatice.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de LION COMMUNICATION SERVICES
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18460