Potrivit unui studiu recent desfăşurat la iniţiativa proiectului #RomaniaDeschisa, nota medie obţinută de învăţământul preuniversitar autohton din partea românilor a fost de 4.55, iar doar 1% dintre respondenţi i-au acordat o notă peste 7.
#RomaniaDeschisa a pornit în luna noiembrie a anului trecut în căutarea imaginii unei şcoli ideale pentru români. Împreună cu AmSchool – American Alternative School, şcoală şi liceu care urmează sistemul flipped education, proiectul a desfăşurat un chestionar online în urma căruia au fost obţinute 671 de răspunsuri complete pentru interpretare.
Studiul finalizat în luna ianuarie scoate la iveală o percepţie negativă asupra educaţiei din ultimii 10 ani, 72% dintre participanţi considerând calitatea învăţământului preuniversitar mai precară în prezent. În ceea ce priveşte viziunea despre viitor, doar 15% dintre români s-au arătat optimişti, în timp ce mai mult de jumătate dintre respondenţi consideră că sistemul educaţional se va înrăutăţi în următorii ani. Analiza răspunsurilor arată că percepţia sumbră asupra viitorului şcolii româneşti denotă o lipsă de încredere în reformele şi măsurile anunţate de autorităţi.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de STRONG POINT SRL
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15849