Scriitoarea româno-canadiană Irina V. Boca, despre literatura în lumea de azi

Scriitoare româno-canadiană cu experienţa publicării de volume de eseuri, filosofie politică şi beletristică atât în România, cât şi în Statele Unite, Irina V. Boca a lansat la întoarcerea în ţară, după 30 de ani de exil, romanul Zaria. Publicat la Editura Moft, romanul „conceput ca un omagiu intraductibil adus limbii române” vorbeşte despre condiţia artei şi artistului în contemporaneitate. Naraţiunea de un lirism intens ia forma unei poveşti de dragoste şi sacrificiu, totul gravitând în jurul „filiaţiei subtile care ne leagă de artă”, după cum spune autoarea. De ce avem nevoie de literatură – mai ales în lumea de azi? Cum se raportează la ea cititorii, dar mai ales scriitorii ne spune Irina V. Boca în eseul de mai jos.

A ne întreba franc de ce avem nevoie de literatură este echivalent cu a ne întreba cum învăţăm să fim, de ce (nu) suntem naivi sau unde şi de când ni s-a părut profitabil să ne erijăm în intelectuali de contra-valoare literară. Dar să nu ne grăbim, pentru că astea sunt şovăieli de culise, evident, din moment ce avem scriitori înseamnă că avem şi literatură!

Dar nu este aşa. În lumea vizuală în care ne obosim muncind şi ne răsfăţăm în faţa TV-ului, googălind consumeristic sau răsfoind un roman poliţist, amintirea posac-oneroasă a literaturii răsună a hohot uitat din greşeală într-o carceră sau alta a minţii modernizate ad-hoc, la noroc sau poate în vremurile de demult, când adevăraţii cititorii încă mai scontau pe cuvântul scris ca pe propriul ego. Pe atunci, litera reflecta imaginaţia (ne)parvenită a unui suflet sau două sau niciunul. Amănuntul durea ca un coşmar, noaptea era nesfârşită, iar în scris se cernea voinţa vagă a familiarului şi a inamicului său străin de bine, plăcere sau fabulaţie. Tot pe atunci, literatura trebuie să fi fost numai un zvon, un portret şters sau un uimitor deznodământ al însemnelor arhaice cizelate pictogramatic de pe-un vas de argilă pe un perete de grotă, pe o piramidă sau piatră comemorativă a unui renumit city-state, sau pe o statuie târzie a unui imperiu rustic sau altul. De atunci şi parcă dintotdeauna, literele par să se confunde cu praful, colbul, mica sau austerul gips al secolelor sortite să îndure violenţa, absenţa sau inconştienţa unui idiom.

Comunicat publicat şi furnizat de Fabrica de PR

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20183