În contextul diferitelor evenimente curente, interne şi/sau internaţionale, un subiect precum cel ce priveşte posibilitatea prin care efectuarea serviciului militar în România devine obligatorie poate prezenta interes. De altfel, un subiect precum acesta vine cu scopul de a preveni o probabilă dezinformare.
În cele ce urmează, cu scop strict informativ, vor fi prezentate dispoziţiile legale în vigoare care circumstanţiază subiectul efectuării serviciului militar în România.
Pot fi românii obligaţi să execute serviciul militar?
E notoriu faptul că în prezent serviciul militar poate fi efectuat pe baza de voluntariat, adică, armata nu mai e obligatorie. Acest aspect rezultă din Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat. Astfel, s-a dispus în sensul în care începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă. Totuşi, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, pot efectua, pe bază de voluntariat, orice formă a serviciului militar, fără discriminare.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de PR & More
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15938