Printre factorii care au contribuit la creşterea Veeam se numără inovaţia pe care compania o aduce în industrie şi relaţiile puternice şi de încredere pe care le are compania cu partenerii şi clienţii săi
Veeam® Software, lider în protecţia modernă a datelor şi recuperare acestora în urma atacurilor ransomware, a anunţat astăzi că a fost clasată pe primul loc la nivel mondial de către International Data Corporation (IDC) în cel mai recent raport semestrial al său, Worldwide Semiannual Software Tracker, 2022H2 for Data Replication & Protection software. Raportul arată că Veeam, în urma înregistrării unei creşteri anuale cu o rată de 8,1% (neajustată pentru moneda constantă), a depăşit media pieţei generale şi totodată şi primii cinci vânzători. Potrivit acestuia, veniturile Veeam au crescut secvenţial cu 8,4% în prima jumătate a anului 2022.
„Ameninţările cibernetice tot mai sofisticate şi mai dese – în special cele de tip ransomware – le fac pe companii să nu se mai întrebe dacă business-ul lor ar putea fi atacat, ci cât de des”, a declarat Anand Eswaran, CEO Veeam. „Noua platformă Veeam Data Platform se concentrează pe protecţia modernă a datelor şi recuperarea acestora în urma atacurilor ransomware, asigurându-se că fiecare afacere este rezilientă şi îşi poate recupera rapid şi sigur datele în eventualitatea unui atac ransomware sau a altor ameninţări cibernetice. În numele echipei Veeam, doresc să mulţumesc întregii noastre comunităţi de 450.000 de clienţi şi 35.000 de parteneri pentru sprijin şi încredere. Ne bucurăm să continuăm să lucrăm împreună pentru a construi un viitor mai sigur şi mai securizat”.
Comunicat furnizat şi asumat de Chapter 4 Communications Romania
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17637