Viaţa este grea de Kieran Setiya, un manual al încercărilor vieţii
Singurătatea, durerea, boala, nedreptatea sau eşecul sunt realităţi strâns legate de condiţia umană. Mult mai frecvente decât momentele de fericire şi serenitate, deloc „instagramabile”, nu pot fi evitate, ci – în cel mai bun caz – bine gestionate. Dar unde învăţam cum să ne confruntăm cu situaţii de la care preferăm, de cele mai multe ori, să întoarcem privirea? În Viaţa este grea, volum publicat de Editura Trei, filosoful Kieran Setiya, profesor la MIT, arată „Cum ne poate ajuta filosofia să ne găsim calea”. „Uitându-mă în jur, văd suferinţă la o scară colosală”, spune Kieran Setiya, care dezvăluie că şi-a scris cartea pe parcursul a optsprezece luni, în plină pandemie, în timp ce lumea se năruia în jurul lui.
„Sunt un filosof care scrie despre cum să trăieşti, iar provocările vieţii nu mi s-au părut niciodată un subiect mai urgent ca acum”. Profesorul la Massachusetts Institute of Technology propune un exerciţiu de luciditate şi curaj, descriind realitatea în care ne aflăm fără să-i estompeze duritatea. Umanitatea se confruntă cu urmările unei pandemii, dar şi cu o „epidemie de suferinţă”, cu şomaj, sărăcie, disperare, se află „în toiul renaşterii fascismului şi în zorii catastrofei prefigurate de schimbările climatice”. Peisajul este sumbru, viaţa pare un teren accidentat şi nimeni nu primeşte instrucţiuni despre cel mai bun mod să o parcurgă. Dar, deşi „nu există leac pentru condiţia umană”, sunt totuşi căi de a trăi o viaţă bună. Din perspectiva filosofului de origine britanică, există un instrument care poate fi folosit cu succes în confruntarea cu adversităţile vieţii, iar acela este filosofia. Însă, nu una pur teoretică, ci testată în „malaxorul experienţei morale nemijlocite”
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Fabrica de PR
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18343