Voluntarii Antibiotice Iaşi donează sânge la cea de-a 20-a acţiune de donare organizată de companie

Publicat: 14 10. 2021, 16:57
Actualizat: 14 10. 2021, 16:59

Peste 70 de angajaţi Antibiotice au donat sânge în cadrul celei de-a 20-a ediţii a campaniei “Donează sânge! Pune suflet pentru viaţă!”, organizată astăzi, 14 octombrie, de Fundaţia Antibiotice – Ştiinţă şi Suflet, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi (CRTS Iaşi).

“A contribui la însănătoşirea oamenilor, a fi solidari cu cei care au nevoie de sprijinul nostru se regăseşte în ADN-ul companiei Antibiotice, este misiunea noastră, iar în această perioadă, mai mult ca oricând este important să fim cu toţii solidari. Acţiunea de donare de sânge de astăzi este un moment de bilanţ pentru că ne aflăm la cea de-a 20-a ediţie, de-a lungul a 11 ani de când o organizăm în cadrul companiei. Cele peste 1200 de unităţi de sânge donate de sute de angajaţi în acest timp au ajutat până la 3600 de vieţi. În mod voluntar, angajaţii Antibiotice, au ales să ajute pe cei a căror viaţă depinde de aceste rezerve de sânge“, a declarat Mihaela Melinte, Coordonator Comunicare &PR.

Comunicat de presă furnizat şi asumat de Antibiotice SA

Citeşte comunicatul în întregime la adresa: http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15482