Clubul Fermierilor Români extinde serviciile de consultanţă pe care le oferă membrilor săi şi lansează în premieră pe piaţa din România servicii de consultanţă şi consiliere privind utilajele agricole, pentru a veni în sprijinul fermierilor. Scopul Clubului este să asigure reprezentarea fermierilor în relaţia cu producătorii şi distribuitorii de utilaje agricole, respectiv cu autorităţile locale şi centrale, dar şi identificarea unor soluţii aplicate la problemele cu care se confruntă fermierii privind utilajele agricole.
Demersul de a lansa noile servicii de consultanţă şi consiliere vine în urma unei ample analize desfăşurate în rândul fermierilor din România cu privire la achiziţionarea, operarea şi funcţionarea utilajelor agricole, precum şi în privinţa relaţiei pe care aceştia o au cu producătorii şi distribuitorii de utilaje agricole şi cu echipele de service. Astfel, pe baza evaluării nevoilor reale ale fermierilor, Clubul Fermierilor Români urmăreşte să ofere soluţii concrete, care contribuie la creşterea eficienţei şi randamentului activităţii în fermele din România şi totodată la promovarea proiectelor de digitalizare a agriculturii, în conformitate cu politicile Uniunii Europene.
În funcţie de specificul fermelor şi al activităţilor avute în vedere de fermieri pentru folosirea utilajelor agricole, Clubul oferă membrilor săi servicii complexe, precum consultanţă în privinţa achiziţionării de utilaje agricole noi (analiză oferte şi recomandări, analiza condiţiilor contractuale) sau second hand, dar şi în privinţa întreţinerii utilajelor agricole (preţuri piese de schimb, perioadă service în caz de daună, costuri etc.).
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Clubul Fermierilor Români
Citeşte comunicatul în întregime la adresa: http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15714