- Home
- Coronavirus
- (18.09.2021, 07:23)
- Daniel Contescu
Autorităţile au decis! Certificatul verde este legitim şi nu încalcă viaţa privată
- În Italia, Consiliul de Stat a respins solicitarea a patru persoane nevaccinate, care au susţinut că impunerea documentului încălcă confidenţialitatea sănătăţii.
- În perioada 15 octombrie - 31 decembrie, Green Pass-ul va fi obligatoriu în Peninsulă, pentru a putea merge la muncă în orice minister, organism sau companie publică.
- Şi în România, Csaba Asztalos, şeful CNCD, spune că, mai întâi, certificatul verde, pe care autorităţile sunt pe cale să-l introducă, trebuie să treacă testul de nediscriminare.
Urmărește
8083 afișări
Autorităţile au decis! Certificatul verde este legitim şi nu încalcă viaţa privată
Ţările europene cu cele mai multe restricţii legate de regulile anti-Covid sunt considerate a fi Franţa, Portugalia şi Irlanda. Ultima pe listă, Italia, unde certificatul de vaccinare, acel Green Pass - certificatul verde, devine obligatoriu începând cu 15 octombrie.
Solicitarea permisului este legitimă, nu încalcă confidenţialitatea şi, pe deasupra, prevalează interesul public şi scopul redeschiderii tuturor activităţilor.
Acest lucru a fost stabilit de Consiliul de Stat, care, confirmând decizia autorităţilor, a respins plângerea a patru cetăţeni, toţi nevaccinaţi, potrivit cărora mecanismul de izolare a epidemiei subliniat de legiuitorul naţional ar duce la un prejudiciu al confidenţialităţii sănătăţii, în contrast cu legislaţia europeană privind protecţia datelor de sănătate.
Prin urmare, Consiliul de Stat, pronunţându-se, a reafirmat validitatea şi eficacitatea dispoziţiilor de punere în aplicare a deciziei privind Green Pass-ul.
Cum actualitatea prejudiciului indicat de reclamanţi nu a fost demonstrată şi neexistând atingere a libertăţii cetăţenilor care aleg să nu fie vaccinaţi, primează interesul public în punerea în aplicare a măsurilor prevăzute prin utilizarea permisului, luându-se în considerare şi scopul de redresare treptată a activităţilor economice şi sociale.
O decizie în acest sens urmează să fie luată şi în România. Certificatul trebuie să treacă testul nediscriminării, înainte să intre în vigoare.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe