- Home
- Coronavirus
- BUCUREŞTI, (22.11.2021, 11:00)
- Cosmin Pirv
Cât de eficientă este doza trei? Iată ce arată un studiul realizat în România
Boosterul creşte de peste 10 ori numărul de anticorpi protectivi faţă de valorile înregistrate la 6 luni de la rapel, având o eficienţă foarte ridicată în faţa formelor severe de Covid-19, arată un studiu realizat în România.
Urmărește
6719 afișări
Cât de eficientă este doza trei? Iată ce arată un studiul realizat în România
După ce a analizat răspunsul imun al organismului în urma vaccinării împotriva Covid-19 la 10 zile, 3 luni şi 6 luni de la rapel, MedLife continuă demersul de cercetare şi anunţă rezultatele preliminare privind evoluţia titrului de anticorpi după administrarea celei de-a treia doze de vaccin. Specialiştii au analizat un eşantion de 248 de persoane, cu vârste curpinse între 20 şi 70 de ani, vaccinate cu trei doze Pfizer BioNTech, cărora le-au fost recoltate probe biologice în vederea detectării anticopilor IgG anti-Spike la 10 zile după administrarea booster-ului.
În etapa anterioară a studiului, echipa de cercetători anunţa că titrul de anticorpi scade în interval de 6 luni de la efectuarea schemei complete de vaccinare (administrarea a două doze), 78% din eşantionul studiat prezentând un titru de anticorpi protectivi după acest interval de timp. În schimb, după administrarea celei de-a treia doze de vaccin, procentul celor care prezintă anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală ajunge până la 99%.
Conform datelor analizate, eficienţa celei de-a treia doze se observă la toate categoriile de vârstă, fără diferenţe majore între segmente. Mai mult decât atât, inclusiv procentul persoanelor din categoria 51 – 70 ani, care prezentau într-o proporţie mai mică, de 71%, anticorpi cu titru protector la 6 luni de la rapel, a crescut semnificativ după administrarea boosterului, până la aproape 100%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Analizând în comparaţie cu etapele anterioare ale studiului, se observă o evoluţie importantă a titrului de anticorpi după administrarea dozei 3 de vaccin, valoarea medie înregistrată fiind de 2767 AU/ml. Astfel, după booster, valoarea medie a titrului de anticopi este de 2,5 mai mare faţă de valoarea medie înregistrată la 10 zile după cea de-a doua doză (1050 AU/ml) şi de peste 10 ori mai mare faţă de valoarea medie la 6 luni post-rapel (233 AU/ml).
„Ne aflăm într-o etapă preliminară, însă chiar şi aşa, rezultatele obţinute confirmă încă o dată utilitatea şi eficienţa dozei a treia în creşterea nivelului de anticorpi. Vorbim de un procent de 99% al persoanelor care au dezvoltat un titru protectiv de anticorpi anti-Spike după cea de-a treia doză de vaccin, ceea ce înseamnă că, faţă de intervalul 6 luni post-rapel, avem cu aproximativ 20 de puncte procentuale mai mulţi oameni care au o rezistenţă mai mare împotriva formelor grave de boală. De asemenea, faptul că boosterul creşte de peste 10 ori numărul de anticorpi este o altă premisă favorabilă, cu potenţial pe termen lung. Rămâne de văzut şi de analizat dacă odată atinse aceste valori maxime ale titrului de anticorpi se va păstra acelaşi ritm de scădere ca în intervalul 6 luni după a doua doză sau dacă ritmul va încetini, imunizarea, fiind astfel asigurată pe o perioadă mai lungă de timp”, a declarat Dumitru Jardan, biolog, doctor în ştiinţe medicale MedLife.
Luna trecută, compania Pfizer a publicat rezultatele unui studiu clinic efectuat pe 10.000 de persoane, care arată o eficacitate relativă a dozei booster de 95,6. Profilul persoanelor analizate în studiul Pfizer este similar cu cel al persoanelor analizate de MedLife, în ambele cercetări fiind incluse doar persoane care au primit anterior seria primară de două doze Pfizer BioNTech şi au efectuat booster-ul cu acelaşi ser.
„Ştim deja din studiile internaţionale că administrarea celei de-a doua doze de vaccin contribuie la redobândirea sau întărirea unei imunităţi care asigură protecţie împotriva formelor grave de boală, însă scopul nostru, încă de la începutul pandemiei, este să analizăm date concrete de la nivel local. Rezultatele obţinute în această etapă preliminară confirmă faptul că majoritatea celor care se vaccinează a treia oară dezvoltă un titru de anticorpi protectivi şi chiar valori mult mai mari comparativ cu cele înregistrate după primele două doze, ceea ce este un lucru foarte bun. În perioada următoare, vom extinde eşantionul şi vom continua să monitorizăm evoluţia titrului de anticorpi în raport cu doza booster. Dacă ne uităm la rezultatele prezentate astăzi, am putea spune că perspectivele pentru viitor sunt bune. Dar să nu uităm că direcţia pe care o urmează această pandemie nu depinde doar de cei care îşi administrează trei doze de vaccin, ca o măsură suplimentară de protecţie, ci mai degrabă de toţi ceilalţi care aleg să nu se vaccineze nici măcar cu două doze. Am traversat o perioadă foarte grea, cu o presiune incredibilă asupra sistemului de sănătate, moment în care românii s-au mobilizat şi s-au vaccinat în număr mare. Acum, odată cu scăderea numărului de cazuri, am intrat din nou într-o fază de letargie, iar efectele se vor vedea, cel mai probabil, peste alte câteva săptămâni. E important să facem ceva acum, nu să aşteptăm un nou vârf al crizei”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife.
„În măsura în care vaccinarea va frâna, cel mai probabil, vom înregistra un val cinci al pandemiei din luna februarie. Ţările care vor introduce măsuri ferme de limitare a mişcării persoanelor nevaccinate vor ieşi mai devreme din criza socială si economică şi vor reintra în normalitate. Dacă şi România se va alinia acestor măsuri ferme, vom putea, la rândul nostru, să ieşim mai repede din această criză, copiii noştri vor putea merge normal la şcoală, bătrânii vor putea iesi în parcuri şi pe stradă, vom putea călători şi ne vom putea bucura de viaţa socială ante-pandemică”, a mai declarat Mihai Marcu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20