- Home
- Coronavirus
- (23.03.2021, 12:54)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Coronavirus în România LIVE UPDATE 23 martie. Peste 6.000 de infectări, aproape 200 de morţi şi record de internări la ATI. Bilanţ complet COVID-19
- 6.149 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19)
- Număr record de decese: 174 de oameni au murit
- În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.358.
- 1.367 de persoane sunt internate la ATI.
- Bucureştiul a ajuns la o rată de incidenţă de 6.22
Urmărește
9097 afișări
Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 23 martie
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.149 de cazuri noi de COVID-19, iar 174 de români au murit, după ce s-au infectat cu SARS-COV-2.
Până astăzi, 23 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 907.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19).
814.182 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.149 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 22.442 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS–CoV–2 au decedat.
În intervalul 22.03.2021 (10:00) – 23.03.2021 (10:00) au fost raportate 174 de decese (96 bărbaţi şi 78 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 49 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 57 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 49 decese la categoria de peste 80 de ani.
163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 9 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.358. Dintre acestea, 1.367 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.520.795 de teste RT-PCR şi 519.722 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.734 de teste RT-PCR (16.518 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.216 la cerere) şi 12.687 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 279 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 23 martie a.c.
Pe teritoriul României, 65.912 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.871 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 53.987 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 90 de persoane.
Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 22 martie
Până astăzi, 22 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 900.858 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
808.754 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 589 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 22.268 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 21.03.2021 (10:00) – 22.03.2021 (10:00) au fost raportate 60 de decese (26 bărbaţi şi 34 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 15 decese la categoria de peste 80 de ani.
53 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.215. Dintre acestea, 1.339 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.494.782 de teste RT-PCR şi 507.035 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.902 teste RT-PCR (6.249 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.653 la cerere) şi 5.650 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 62.720 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.592 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 53.920 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 115 persoane.
Coronavirus 22 martie 2021 - Situaţia pe judeţe: Judeţul cu ZERO cazuri noi
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.519 apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 21 martie, 8.760 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.045.470 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în care sunt cercetate 4 persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Andreea Moldovan, apel pentru testarea elevilor acolo unde există suspiciuni de Covid
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, a făcut un apel pentru testarea elevilor.
„Aş vrea să mai fac un apel suplimentar la şcoli, pentru că am avut situaţia nepoţelei mele. Este un focar cu opt copii în clasă, care nu a fost deloc testată şi există teste, există cabinet medical, există ordin comun al Ministerului Educaţiei cu cel al Sănătăţii şi totuşi copiii nu au fost testaţi”, a declarat Andreea Moldovan, la RFI.
Ea atrage atenţia că, în lipsa testării în şcoli, se poate ajunge la situaţii dramatice.
„Fac un apel la cadrele didactice, la cadrele medicale din şcoli, la asistenţii comunitari, să se implice în acest aspect de monitorizare şi testare a copiilor în şcoli. Este un test similar cu cel al exudatului nazal, care se face. Trebuie cerut consimţământul părintelui, pentru că este vorba de minori, dar aceste teste trebuie să se facă, pentru că este important pentru copii, au atât rol diagnostic pentru copii, cât şi rol preventiv pentru copiii din anturajul celui pozitiv. Rog din suflet să se facă această testare, pentru că neaplicarea ordinului duce la nişte situaţii absolut tragice pentru copii şi pentru familiile acestora, pentru că infecţia se transmite”, a mai spus secretarul de stat.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:26
Ciolacu: În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României
-
astăzi, 16:20