Prima pagină » Coronavirus » Câmpeanu, despre profesorii care nu vor să se vaccineze şi să se testeze: „Să se odihnească puţin”

Câmpeanu, despre profesorii care nu vor să se vaccineze şi să se testeze: „Să se odihnească puţin”

Cadrele medicale nevaccinate vor fi testate, cel mai probabil, cu fonduri din sporurile personalului, iar cele din învăţământ vor fi testate la fiecare 72 de ore, au declarat, vineri, Ioana Mihăilă şi Sorin Cîmpeanu.
Câmpeanu, despre profesorii care nu vor să se vaccineze şi să se testeze: „Să se odihnească puţin”
Laura Buciu
20 aug. 2021, 12:35, Social

Întrebată cum va fi testat personalul medical nevaccinat, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă a spus că au fost mai multe ipoteze de lucru.

„Acum ne îndreptăm spre acea posibilitate în care testarea să fie efectuată în unitatea sanitară, iar costurile testelor să fie suportat din fondul de sporuri al personalului medical care nu este vaccinat. Aceasta este ipoteza cu care lucrăm acum, este în lucru la nivelul MS propunerea de proiect legislativ, dar este evident că pentru a avea varianta finală, ea va trebui validată de Ministerul Muncii, Ministerul Justiţiei şi de celelalte ministere implicate în procesul de avizare”, a spus Mihăilă.

La rândul său, ministurl Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus că în privinţa cadrelor didactice este un acces nediscriminatoriu în şcoli până la pragul de 6 la mie.

„Peste acest prag, pentru acei colegi profesori care au avut posibilitatea să se vaccineze şi nu s-au vaccinat, precum şi pentru acei colegi profesori care nu au trecut prin boală şi nici nu s-au vaccinat va exista posibilitatea testării la fiecare 72 de ore. Dacă nici nu s-au vaccinat , nici nu doresc să se testeze, testarea fiind asigurată de DSP, va trebui să nu mai oferim avantajul posibilităţii de predare fizică acelor colegi”, a spus Cîmpeanu.

Întrebat dacă acei dascăli vor fi concediaţi, Cîmpeanu a spus că „nu concediaţi. Până la coborârea ratei de infectare sub 6 la mie să se odihnească puţin”.