Impactul implementării paşaportului COVID-19 asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Pandemia de COVID-19 a schimbat radical modul de derulare a activităţilor de zi cu zi. Măsuri precum carantinarea oraşelor sau chiar a ţărilor, interzicerea călătoriilor neesenţiale la nivelul Uniunii Europene sau impunerea măsurii carantinei în cazul călătoriilor s-au dovedit eficiente în limitarea răspândirii acestui virus, însă au ridicat probleme referitoare la exerciţiul drepturilor şi libertăţilor recunoscute cetăţenilor.

Apariţia vaccinului împotriva COVID-19 deschide calea spre ridicarea acestor restricţii, însă la momentul actual ne aflăm la începutul drumului. În acest context, reprezentanţii unor state ale Uniunii Europene au cerut introducerea unui paşaport de vaccinare, însă acesta ridică o serie de probleme, pe care le vom analiza în cuprinsul acestui material.

1. Ce este paşaportul COVID-19? Care este scopul acestui document?

Ideea introducerii unui paşaport COVID-19 nu constituie o noutate. Primele discuţii pe marginea acestui subiect au avut loc în primăvara anului 2020, când a fost analizată posibilitatea introducerii acestui paşaport pe baza testelor antigen sau pe baza imunităţii oferite de infectarea cu acest virus.

“În afara sferei COVID-19, ideea unui certificat internaţional de vaccinare a fost implementată acum 50 de ani, în contextul eforturilor internaţionale de eradicare a febrei galbene. La momentul actual, un asemenea certificat este atestat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, fiind necesară prezentarea dovezii administrării anumitor vaccinuri la intrarea în unele state ale lumii, respectiv a certificatului internaţional de vaccinare sau profilaxie.” afirmă Gabriela Musteaţă, avocat Iordăchescu & Asociaţii.

În contextul campaniilor actuale de vaccinare, paşaportul COVID-19 constituie un document care atestă identitatea persoanei şi înregistrările privind vaccinarea împotriva COVID-19, fiind posibilă implementarea sa sub forma unei aplicaţii mobile, a unui cod QR sau chiar a unei brăţări electronice.

Paşapoartele COVID-19 ar putea reprezenta întoarcerea la o viaţă normală, contribuind la controlul pe termen lung al pandemiei. Astfel, ar fi posibilă utilizarea acestora pentru a permite deţinătorilor să călătorească fără restricţii, să participe la evenimente sau întruniri de mari dimensiuni, precum concerte sau evenimente sportive, sau să revină la locul de muncă în condiţii obişnuite.

“Totuşi, paşapoartele ridică o serie de întrebări privind discriminarea, exercitarea drepturilor omului şi protecţia datelor cu caracter personal, având în vedere faptul că acestea conţin informaţii cu caracter medical şi pot fi utilizate pentru a determina modalitatea în care li se permite cetăţenilor să îşi exercite o serie de drepturi şi libertăţi, precum libertatea de mişcare sau libertatea de întrunire şi de asociere.” este de părere Av. Gabriela Musteaţă.

2. Paşaportul COVID-19 şi restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Paşaportul COVID-19 ar putea fi utilizat atât ca o formă de restricţionare a libertăţilor fundamentale, precum şi ca o modalitate de exercitare normală a acestora. Spre exemplu, dacă aceste documente ar fi utilizate pentru a permite trecerea graniţelor în interiorul Uniunii Europene fără a exista obligaţia de carantină, deţinătorii acestora îşi vor putea exercita libertatea de mişcare în condiţii obişnuite, însă persoanele care nu deţin acest paşaport vor avea în continuare limitat exerciţiul libertăţii de mişcare.

“Libertatea de mişcare este reglementată de art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, conform căruia „1. Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber şi de a-şi alege reşedinţa în interiorul graniţelor unui stat. 2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv a sa, şi de reveni în ţara sa.” Cu toate acestea, libertatea de mişcare poate face obiectul unor restricţii şi limitări, în anumite condiţii. “, continuă av. Gabriela Musteaţă.

Libertatea de întrunire şi asociere este recunoscută de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind reglementată de art. 11 din Convenţie, fără a constitui însă un drept absolut, deoarece este posibilă restrângerea exercitării acestui drept în vederea protecţiei sănătăţii, cu respectarea unor cerinţe.

Prin urmare, limitarea acestor libertăţi este posibilă dacă măsura este prevăzută de lege, corespunde unei nevoi sociale, precum protecţia sănătăţii, şi este necesară şi proporţională în raport cu scopul urmărit. În contextul actual, analiza se raportează la posibilitatea exercitării acestor libertăţi de către anumite persoane, respectiv deţinătorii acestor paşapoarte, în condiţii obişnuite.

A fost susţinută ideea că restrângerea libertăţii unor persoane care nu prezintă risc de infectare sau de transmitere a virusului nu este justificată şi nici etică. Cu alte cuvinte, restrângerea libertăţii unor persoane, respectiv a cetăţenilor care nu deţin un asemenea paşaport, ar avea la bază un motiv etic valid în contextul în care ar evita restrângerea acestor libertăţi faţă de toţi cetăţenii. Astfel, problema principală care intervine este referitoare la discriminare.

3. Paşaportul COVID-19 împarte oamenii în două categorii – o sursă de discriminare?

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte dreptul la egalitate, instituind garanţii împotriva discriminării: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire [...]”.

În momentul de faţă, vaccinul împotriva COVID-19 nu este disponibil pentru toţi cetăţenii, campaniile de vaccinare fiind organizate în mod etapizat, în funcţie de anumite criterii. Astfel, implementarea unui asemenea paşaport ar constitui un factor de discriminare prin raportare la persoanele care nu au acces la acest vaccin.

În plus, administrarea vaccinului este contraindicată pentru anumite persoane, spre exemplu cele care dezvoltă alergii faţă de substanţele vaccinului. Astfel, faţă de aceste persoane, o eventuală discriminare nu va putea fi înlăturată nici ulterior, când vaccinul va fi disponibil pentru întreaga populaţie.

“În acest context, va trebui acordată o atenţie deosebită acestui aspect, propunând alternative precum scutirea medicală de la vaccin sau posibilitatea de a exercita aceste libertăţi pe baza unui test RT-PCR negativ. În orice caz, vaccinarea este facultativă, constituind un drept, iar nu o obligaţie. Astfel, aceste alternative trebuie să fie accesibile şi pentru persoanele care nu doresc să se vaccineze”, spune Gabriela Musteaţă.

4. Concluzii

Eforturile internaţionale de limitare a răspândirii COVID-19 şi de gestionare a pandemiei, inclusiv implementarea unui paşaport de vaccinare, pot intra în conflict cu exercitarea libertăţilor fundamentale, conducând la restrângerea acestora. Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere faptul că pandemia de COVID-19 reprezintă o situaţie excepţională ce pune presiune pe întregul sistem medical şi pe economia statelor. Astfel, având în vedere aceste obiective, este permisă restrângerea exerciţiului unor libertăţi, însă adoptarea măsurilor trebuie realizată cu mare precauţie, având în vedere cerinţele de legalitate, necesitate şi proporţionalitate. Mai mult, trebuie acordată o atenţie deosebită protecţiei datelor cu caracter personal, având în vedere faptul că datele medicale intră sub protecţia GDPR, iar dreptul la protecţia datelor şi a vieţii private constituie un drept fundamental, protejat la nivel european.

La nivel internaţional, s-au format două tabere: pro şi contra paşaportului COVID-19, fiecare prezentând argumente medicale, juridice sau etice. Recent, membrii Consiliului European au decis să lucreze la o formă standardizată şi interoperabilă de dovadă a vaccinării în scopuri medicale. În urma acestei videoconferinţe, Charles Michel, preşedintele Consiliului, a declarat faptul că, pentru început, este necesar să fie stabilite elementele comune care să fie incluse în aceste certificate medicale, urmând ca ulterior să se stabilească scopul în care acestea pot fi utilizate.