- Home
- Coronavirus
- BUCUREŞTI, (30.04.2021, 16:16)
India devine bolnavul planetei. Un nou record de infectări cu Covid. Este cea mai mare creştere zilnică la nivel global
- În aprilie, India a raportat peste 6,6 milioane de cazuri, iar totalul cumulat a crescut la 18,76 milioane.
- India este a doua ţară cea mai afectată din lume în ceea ce priveşte numărul total de cazuri raportate.
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat, săptămâna aceasta, că mai multe variante mutante ale coronavirusului circulă în India.

India devine bolnavul planetei. Un nou record de infectări cu Covid. Este cea mai mare creştere zilnică la nivel global
India a raportat o nouă creştere record a cazurilor zilnice de Covid-19 vineri, în mijlocul unui al doilea val mortal al epidemiei, care a paralizat sistemul de îngrijire a sănătăţii, relatează CNBC.
Datele Ministerului Sănătăţii indică 386.452 de cazuri în 24 de ore, cea mai mare creştere zilnică la nivel global. Cel puţin 3.498 de oameni au murit.
Numai în aprilie, India a raportat peste 6,6 milioane de cazuri, iar totalul cumulat a crescut la 18,76 milioane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
India este a doua ţară cea mai afectată din lume, după SUA, în ceea ce priveşte numărul total de cazuri raportate, potrivit datelor compilate de Universitatea Johns Hopkins. Cu toate acestea, rapoartele recente au sugerat că numărul de morţi din India este subraportat.
Guvernul prim-ministrului Narendra Modi se confruntă cu critici din ce în ce mai mari pentru faptul că permite mulţimilor să se adune pentru festivaluri religioase şi mitinguri electorale în diferite părţi ale ţării.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat săptămâna aceasta că mai multe variante mutante ale coronavirusului circulă în India, alimentând probabil creşterea. Spitalele sunt copleşite din cauza lipsei de paturi, oxigen şi medicamente.
Experţii au spus că cea mai bună măsură pentru combaterea pandemiei este vaccinarea majorităţii celor peste 1,3 miliarde de locuitori, pentru a obţine imunitateade grup. Până în prezent, ţara a administrat peste 150 de milioane de doze de vaccin, dar doar un procent mic din populaţie a primit cele două doze necesare.
Începând cu 1 mai, India le va permite persoanelor cu vârsta între 18 şi 45 de ani să fie inoculate
India se confruntă cu lipsa acută a vaccinurilor, deşi este cel mai mare producător mondial. Se aşteaptă ca situaţia să se agraveze pe măsură ce mai mulţi oameni se vor înscrie pentru a fi vaccinaţi.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe