Jurnal de carantină al Anei din Londra. EPISODUL 1: Diverşi oameni m-au întrebat unde merg. Dar unde să merg? Aici e casa mea acum!

Luni, 16 martie 2020.
Londra. Notting Hill.


Guvernul nu a impuns masuri peste weekend, dar multi oameni (prieteni, colegi, vecini) se izoleaza voluntar.
Cu toate acestea, ziua a inceput normal, de parca traim intr-o lume paralela.

De cateva saptamani lucrez deja de acasa intrucat am fost initial in Italia, apoi birourile s-au inchis, iar lucrul se face in mod “smart working” (pentru cei care au beneficiul unui job ce se poate realiza de la distanta).

M-am trezit devreme, m-am echipat cu gel antibacterial (si niste manusi, mai mult de frig, dar si putin protectie) si am luat o bicicleta Uber Jump sa merg la un supermarket cu cafenea cu produse italienesti in cartier pentru o cafea si un croissant (cat mai e cazul). Pe strada totul parea normal, transportul in comun activ, magazine deschise.

In cafenea, italiana vorbita de vanzatoare si Pavarotti-ul din boxe au servit ca un semnal ca poate ar trebui sa ascultam si la Londra de italienii care ne vorbesc despre ei “cei de acum 2 saptamani” si sa luam lucrurile in serios pentru ca e groasa treaba. Pe parcursul zilei, trei alti prieteni au zis acelasi lucru cand le-am explicat ca la Londra e, in mod ciudat, “business as usual”.

M-am trezit din starea contemplativa si m-am intors rapid acasa, intrucat de la 9 dimineata aveam intalniri, toate bineinteles, online (Zoom, Webex si toate cele). Mi-am gatit niste paste la pranz, dar am realizat ca poate nu ar trebui sa utilizez din produsele cumparate pentru carantina, caci nu se stie cand va incepe si aici treaba serioasa. Prea tarziu.

Pe parcursul zilei am primit diverse mesaje de la salile de sport, unele precum ca raman deschise, dar iau masuri de precautie (lista lunga: dezinfectare, numar de persoane limitate), altele care au decis sa se inchida in “spiritul si pentru sanatatea comunitatii”.

Ieri aflasem de prima persoana pe care o cunosc care are coronavirus, in SUA. Mi-a zis, la fel ca italienii, ca “nu e de gluma”, si era consternata ca prietenii continua sa mearga la petreceri. Vecina mea are simptome de gripa, insa spune ea ca nu pare a fi “acea” gripa. Doar ca tocmai a aflat ca va trebui, probabil (anuntul va urma saptamana aceasta pentru cei peste 70 de ani) sa se izoleze pana la 4 luni datoria varstei. M-am oferit sa ii aduc provizii daca e nevoie. Mi-a multumit, insa a zis ca daca nu iese din casa innebuneste. Si isi va asuma riscul sa mearga la supermarket pentru sanatatea ei mentala.

Diversi oameni m-au intrebat unde merg, daca raman la Londra. “Dar unde sa merg? Aici e casa, acum”.

Dupa pranz, a venit momentul evitat toata saptmana trecuta: a trebuit sa merg pana la birou sa ridic un munte de pachete (comandasem cafetiera si alte esentiale pentru casa de care nu avusesem nevoie niciodata pana acum). In Uber, discutiile limitate, dar pentru prima oara in cateva saptamani cineva nu a mentionat virusul. Am observat atenta imprejurimile: o zi superba de primavara, cu soare. Iar oamenii... toti afara, la cafenele, tineri, batrani. Normalitate. Chiar si trafic. Poate populatia pe strada la un 70% decat de obicei, dar pentru Londra asta e deja inghesuiala.

Pe drum inapoi am facut o oprire pana la piata din Notting Hill sa iau niste legume. Un alt vanzator o intreaba pe doamna care ma serveste “stam deschisi pana zice guvernul altfel, nu-i asa?”. Femeia a dat din cap afirmativ. O persoana langa mine a pus mana pe niste busuioc si l-a dus la nas sa-l miroasa. M-a trecut un fior si m-am indepartat. Nimeni nu a comentat. Oare pe suprafata fructelor si a legumelor cat rezista coronavirusul?

De obicei magazinele mai mici nu raman fara provizii la fel ca supermarketurile de linie. Saptamana trecuta, la Tesco erau cozi si panica dupa hartie igienica, insa chiar cum ieseai, la un magazinas cu “de toate” pe care il frecventez deseori (niste turci de la care iti poti utila toata casa), era hartie igienica din plin, la alegere intre diverse marci. Expusa chiar afara. Doar pentru cunoscatori? Cum e vorba “poti sa ai ochi dar sa nu ai vedere”.

Spre surprinderea si tristetea mea, unul din aceste magazine, o alimentara de cartier, micuta insa cu produse de calitate, a pus un semn in geam astazi ca se inchide... Se pare ca decizia a fost luata cu ceva timp inainte, insa nu a putut veni la un moment mai inoportun.

M-am intors acasa. O prietena din Italia, de la Milano, se plangea ca nu a mai fost la o alergare in aer liber de saptamani si o ia razna. Am avut un moment de luciditate: am realizat ca am o gradina comunala, un fel de parculet care poate fi accesat doar de locuitorii din imprejurimi, de genul celuia din filmul Notting Hill. L-am utilizat de putine ori din cauza programului incarcat si al calatoritului. Acum a sosit momentul: daca intram in stare de urgenta, presupun ca parculetul nu se pune. Mi-am facut diverse scenarii.

Ironie: in unul din pachete am primit un voucher de la Ocado, un supermarket online, cu 30% reducere si cateva luni de livrari gratis. Nu planuisem sa cumpar ceva de la ei, insa am zis sa incerc totusi, intrucat oferta expira a doua zi. Intru pe site, coda virtuala de cel putin de 20min si mesajul: Vă rugăm să reţineţi că, în acest moment al cererii neobişnuite, am apelat la prioritizarea temporară a livrărilor pentru clienţii înregistraţi. Deocamdată nu vom prelucra noi rezervări pentru clienţi. Raman la chioscurile mele din cartier.

Indata ce treceau orele, m-a cuprins din ce in ce mai tare realizarea ca e responsabilitatea noastra, mai mult decat a guvernului, sa ne protejam si sa ii protejam pe altii. Am anulat o cina, am inceput sa regandesc saptamana.

Treptat, in aer s-a simtit o schimbare de viteze. Boris Johnson a facut update-ul sau (zilnic de acum). La putin timp dupa, mesaje peste mesaje in Inbox, impulsul pe care il asteptau multi: inchidem sali, anulam ore. Acum a venit momentul. Dar... nu oficial. Totul cu aura de sfat, decizia e in mainile fiecaruia. Un prieten care face un Master in Anglia mi-a zis ca facultatea le-a zis ca orele se tin, insa vine cine vrea. Dilema si confuzie.

Pe seara, un prieten a propus sa face niste “binge watching” si am facut o lista (Nasul, Stapanul Inelelor, Gladiatorul si cateva serii tv erau pe ea). Insa am intampinat dilema: unde sa vizionam? Eu nu prea voiam sa ies din casa sa merg 10 minute pe jos, insa el e singurul care are televizor. Concluzia a fost: hai sa o lasam pe maine.

--
Ana din Londra.