- Home
- Coronavirus
- TIMIŞOARA, (27.04.2021, 11:26)
- Petru Mazilu
VIDEO. Proiect inedit în România. Virusul SARS CoV 2 va fi depistat cu ajutorul câinilor special dresaţi
Virusul SARS-CoV 2 va fi depistat cu ajutorul câinilor special dresaţi. Şase câini au fost antrenaţi şi acum reuşesc să recunoască persoanele infectate după miros. Animalele vor fi folosite la aeroportul din Sibiu.
Urmărește
389 afișări
Proiect inedit în România. Virusul SARS CoV 2 va fi depistat cu ajutorul câinilor special dresaţi
Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara şi Centrul Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu au lansat un proiect de cercetare unic în Romania ce presupune dresarea unor câini pentru depistarea infecţiei cu coronavirus.
Anul trecut au fost selectaţi şase câini. Este vorba despre cinci exemplare din rasa Ciobănesc German şi unul din rasa Ciobănesc Belgian Malinois, cu vârstele cuprinse între şapte şi nouă luni. Antrenamentele au început anul acesta şi au fost folosite probe recoltate de medicii timişoreni de la pacienţi infectaţi.
„Faza întâi a presupus selecţia poliţiştilor conducători de câini, a specialiştilor din cadrul Centrului Chinologic, care urmau să participe la acest proiect, selecţia exemplarelor canine care urmau să îşi desfăşoare activitatea în cadrul proiectului şi amenajarea laboratorului de pregătire a exemplarelor canine de detectare a persoanelor infectate cu SARS CoV 2. A doua fază a fost dresajul propriu-zis. Faza următoare este de avizare, iar ultima este cea de operaţionalizare a acestui proiect, care presupune desfăşurarea de activităţi în Aeroportul Sibiu pentru depistarea pasagerilor cu coronavirus şi, ulterior, acreditarea acestor echipe canine”, a declarat Claudiu Leonard Bîlă, directorul Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu.
Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş a fost prima unitate sanitară care a pus la dispoziţia specialiştilor Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu probe prelevate de la pacienţii bolnavi de COVID 19. Ulterior, în proiect au fost cooptate şi alte spitale, majoritatea din judeţul Sibiu.
„Am conceput un proiect în care am cerut persoanelor care veneau în evaluare la noi şi care aveau testul pozitiv să accepte să li se recolteze, din transpiraţia de sub braţ, o mostra de miros, care era preluată apoi de echipa de la centrul de dresaj. Am participat la şedinţa de demonstraţie şi de avizare a rezultatelor acestui proiect şi am rămas surprins, dar şi impresionat. Toţi câinii care au participat au recunoscut sută la sută probele cu infecţie COVID 19, chiar şi in condiţiile in care instructorul a încercat să le devieze atenţia sau să îi retragă din zona unde era proba. Ei reveneau şi insistau pentru proba respectivă”, a spus Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.
Toate probele au fost recoltate înainte de administrarea tratamentului anti-COVID. În total, pentru dresajul câinilor, au fost folosite câteva sute de probe.
Iniţial, le-au fost prezentate probele pozitive, apoi cele negative. După primele şase zile de antrenament, câinii au început să recunoască probele pozitive provenite de la pacienţii COVID 19. Specialiştii spun că animalele pot recunoaşte mirosurile emanate de persoanele infectate cu SARS CoV 2.
„În funcţie de practica pe ziua respectivă şi în funcţie de antrenamentele anterioare, se prezintă probele pozitive, se prezintă probele negative în acelaşi antrenament şi probe distractoare, care pot varia de la foarte multe substanţe, obiecte, medicamente până la mâncare. Dintre toate, câinele va identifica mirosul specific bolii. Şi, atunci, în momentul în care va identifica mirosul, ne va semnala. O poate face fie prin poziţie aşezat, fie prin poziţie de urmărire, de preluare a subiectului respectiv, fie printr-un interes maxim către o persoană, în funcţie de cum e prezentată situaţia”, a explicat Silviu Stan de la Centrul Chinologic din Sibiu.
La început, câinii vor fi folosiţi la Aeroportul Internaţional Sibiu. Aceştia vor fi amplasaţi în aerogara, la sosiri externe, înainte de controlul efectuat de specialiştii DSP Sibiu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe