- Home
- Coronavirus
- BUCUREŞTI, (03.02.2022, 17:17)
Sfârşitul pandemiei? Arafat: se apropie momentul în care vom spune că nu este nevoie de starea de alertă
Se apropie momentul în care autorităţile vor spune că nu mai este nevoie de starea de alertă, declară şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Arafat: se apropie momentul în care vom spune că nu este nevoie de starea de alertă
Întrebat despre faptul că februarie ar putea să fie ultima lună în care se prelungeşte starea de alertă şi ce condiţii ar trebui îndeplinite pentru a nu mai avea stare de alertă în România, Arafat a spus că prelungirea acestei stări se face pe baza unor analize.
Analizele stau la baza deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar apoi Guvern decide sau nu prelungirea stării de alertă.
„Starea de alertă facilitează pentru noi anumite modalităţi de lucru. De exemplu, aţi văzut necesitatea de detaşare de personal. Fără stare de alertă nu mai putem detaşa personalul. Sunt mai multe aspecte care sunt corelate cu starea de alertă. Dacă situaţia se îmbunătăţeşte, dacă nu va mai fi nevoie de aceste lucruri, atunci se va decide să nu se mai prelungească starea de alertă. Că acest lucru se întâmplă luna viitoare sau peste două luni, va fi analizat şi decis în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi bineînţeles în Guvern”, a spus Arafat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Există unele aspecte care fără starea de alertă nu mai pot fi menţinute, cum ar fi detaşarea de personal sau personalul angajat pe durata stării de alertă.
„Cu certitudine starea de alertă nu este un lucru care va fi permanent, este provizorie şi nimeni nu doreşte să o menţină o zi în plus faţă de cât trebuie. Da, se apropie momentul, cred, în care vom zice că nu este nevoie. Care e acest moment, urmează să se decidă”, a adăugat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe